Astăzi se citește în biserici Canonul Sfântului Andrei Criteanul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Astăzi se citește în biserici Canonul Sfântului Andrei Criteanul

Justiție 26 Februarie 2015 / 00:00 1189 accesări

Zilele acestea, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba Pavecernitei Mari, în cadrul căreia s-a citit a doua parte din Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul. Imnul liturgic, alcătuit din 9 cântări bogate, compuse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăinţă, se cântă de două ori pe parcursul Postului Mare. În primele patru zile ale Postului Mare, de luni până joi, el se cântă secționat în patru părți, câte una în fiecare zi. Astăzi este ultima zi în care se cântă imnul liturgic, de la ora 16.45. Totodată, Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citeşte integral în Denia de joi din săptămâna a cincea a Postului Mare. Anul acesta, Denia Canonului Mare va fi oficiată luni, 23 martie, deoarece miercuri este praznicul Bunei Vestiri. „Sunt cuvinte de nădejde, pline de căinţă, prin care noi sperăm ca suspinurile, lacrimile, credinţa, rugăciunea şi jertfa postului nostru să ajungă la Jertfelnicul cel mai presus de ceruri, al Dumnezeului cel în Treime lăudat şi slăvit”, a precizat ÎPS Teodosie.

Sfântul Andrei Criteanul, autorul canonului care-i poartă numele, s-a născut la Damasc, în jurul anului 660, într-o familie creştină, de la care a primit o educaţie aleasă. Mai târziu a devenit monah în „Frăţia Sf. Mormânt” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost supranumit şi „Ierusalimiteanul”. Este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice. Sfântul Andrei Criteanul a murit în anul 740, când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. Mormântul său se află în localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos). Redactat într-o primă formă la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, textul canonului a suferit modificări de-a lungul vremii. Astfel, la anumite cântări (a treia, a patra, a opta și a noua) au fost adăugate mici canoane formate din trei cântări, compuse de către Sfântul Teodor Studitul și de Iosif de Sicilia. În secolele XI - XII au fost adăugate două stihiri în cinstea Cuvioasei Maria Egipteanca, apoi o cerere către Sfântul Andrei Criteanul. Deoarece este aşezat chiar la începutul Postului Mare, scopul Canonului Sfântului Andrei Criteanul este de a-l ajuta pe om să intre în duhul autentic al postirii, iar acest duh să-l călăuzească în călătoria duhovnicească spre Învierea lui Hristos.

Taguri articol


12