Astăzi se decid medaliaţii la juniori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campionatele Naţionale de volei pe plajă

Astăzi se decid medaliaţii la juniori

Sport 19 Iulie 2012 / 00:00 388 accesări

La o zi după încheierea Campionatelor Naţionale de volei pe plajă pentru cadeţi, au început întrecerile rezervate juniorilor. Tot pe terenurile de la “Arena Beach CVM” din Mamaia, zona Cazino, de vineri până duminică este programată competiţia seniorilor (şedinţa tehnică are loc în această seară).

35 DE ECHIPE LA CN DE VOLEI PE PLAJĂ PENTRU JUNIORI. Ieri, la Mamaia au avut loc primele meciuri de juniori, feminin şi masculin (au drept de participare sportivi născuţi în 1993 şi mai mici). S-au înscris în competiţie 16 echipe feminine şi 19 masculine. În turneul băieţilor, 10 echipe au fost acceptate direct pe tabloul principal cu dublă eliminare, iar celelalte 9 au evoluat în calificări (primele 6 au obţinut calificarea pe tabloul principal). La fete, se joacă pe tablou de 16 echipe cu dublă eliminare.

Constanţa a înscris în competiţie 6 echipe masculine (2 de la CVM Tomis şi 4 de la CSŞ 1) şi 2 echipe feminine, de la CSV 2004 Tomis. CVM Tomis participă cu echipele Tomis 1 (Vlad Galav - Paul Cămui) şi 2 (Mădălin Dăineanu - Ovidiu Darlaczi). CSŞ 1 a înscris echipele CSŞ 1 Constanţa 1 (Antonio Anghel - Andrei Ion), CSŞ 1 Constanţa Team Beach (Vlad Leu - Cristian Manole), CSŞ 1 Constanţa Miovi (Ovidiu Pomîrleanu - Mihai Răuţă) şi CSŞ 1 Constanţa 3 (Alin Hristodorof - Octavian Lupea). La feminin, echipele de la CSV 2004 sunt Mel (Elis Ibram - Mihaela Chira) şi Zambia (Ana-Maria Şerban - Ana-Maria Dumitru).

Competiţia de la Mamaia este organizată de Federaţia Română de Volei, Asociaţia Judeţeană de Volei Constanţa şi CVM Tomis Constanţa, care asigură terenurile de joc şi logistica turneului.

Taguri articol


12