Astăzi se stabilesc semifinalistele CE de handbal masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Astăzi se stabilesc semifinalistele CE de handbal masculin

Sport 28 Ianuarie 2010 / 00:00 418 accesări

Cea de-a IX-a ediţie a Campionatului European de handbal masculin se apropie de final, astăzi urmând să se dispute partidele din etapa a 3-a a Grupelor Principale. În Grupa I lupta se dă între patru formaţii, Croaţia, Islanda, Danemarca şi chiar Norvegia luptând pentru accederea în penultimul act. Întâlnirea Norvegia - Danemarca, disputată marţi seară, a fost de un dramatism ieşit din comun, soarta partidei fiind decisă în ultima secundă de joc. Norvegia a condus pe tabelă în marea majoritate a timpului regulamentar, însă min. 59 a adus cele două echipe la egalitate, 23-23. Norvegia a beneficiat de o aruncare de la 7 m, cu 33 de secunde înaintea finalului, portarul Kasper Hvidt a apărat, iar Danemarca a avut ultimul atac al meciului. Ironia sorţii sau nu, în chiar ultima secundă a întâlnirii s-a acordat aruncare de la 7 m pentru Danemarca, iar Anders Eggert Jensen a dovedit mult sânge rece, învingându-l pe Ege cu o aruncare cu boltă. „Am furat această victorie şi îmi cer scuze pentru asta, dar acesta este jocul. Nici o echipă nu merita să câştige, dar noi am fost mai norocoşi în final“, a spus selecţionerul Danemarcei, Ulrik Wilbek. Deşi a pierdut, Norvegia se mai poate califica dacă învinge la cel puţin patru goluri diferenţă Islanda, iar Danemarca pierde în faţa Croaţiei. Într-o altă partidă disputată marţi seară, dar în Grupa a II-a, Polonia a învins, cu mari emoţii, Cehia, scor 35-34. În cazul unei remize în meciul direct de azi, Polonia şi Franţa merg împreună în careul de aşi. Programul partidelor de azi - Grupa I: Norvegia - Islanda, Rusia - Austria, Croaţia - Danemarca; Grupa a II-a: Germania - Cehia, Slovenia - Spania, Polonia - Franţa. Clasament - Grupa I: 1. Croaţia 7p (107-100); 2. Islanda 6p (128-115); 3. Danemarca 6p (113-107); 4. Norvegia 4p (104-100); 5. Austria 1p (116-126); 6. Rusia 0p (110-130); Grupa a II-a: 1. Franţa 7p (106-94); 2. Polonia 7p (124-115); 3. Spania 5p (112-101); 4. Slovenia 2p (127-138); 5. Cehia 2p (116-128); 6. Germania 1p (101-110).



12