Astăzi, în întreaga lume se marchează Ziua Mondială a Sănătăţii. 7 aprilie reprezintă ziua în care, în întreaga lume, specialiştii din domeniul medical se concentrează asupra problemelor majore de sănătate publică la nivel global.
Cu această ocazie, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), sub înaltul patronaj al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, va organiza astăzi, începând cu ora 12.00, un eveniment-dezbatere dedicat aniversării Zilei Mondiale a Sănătăţii (sala de şedinţe a Comisiei, etaj 2, corp B2). Printre cei care au fost invitaţi să ia cuvântul şi să vină cu soluţii adecvate, menite să îmbunătăţească starea de sănătate a românilor, se numără reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Biroului pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), precum şi ai Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
De asemenea, la acest eveniment vor participa personalităţi din cele mai importante structuri de conducere şi operaţionale privind domeniul sănătăţii, asistenţii-şefi ai spitalelor din Bucureşti şi Ilfov, precum şi lideri ai filialelor OAMGMAMR. Tema OMS pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătăţii din acest an este “Bolile transmise prin vectori, Entităţi mici - Pericole mari”. “Continuând o tradiţie iniţiată în 2013, oganizăm o acţiune la nivel naţional, de această dată sub egida Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, cu sprijinul Biroului pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Evenimentul nostru aduce în atenţie importanţa creşterii conştientizării populaţiei privind riscurile de contractare a unei boli transmise prin vectori şi rolul asistentului medical în educarea populaţiei”, potrivit preşedintelui OAMGMAMR, totodată şi preşedintele OAMGMAMR, filiala Constanţa, Mircea Timofte.