Aşteptăm... să ne anunţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aşteptăm... să ne anunţe

Eveniment 09 Decembrie 2013 / 00:00 649 accesări

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că România a îndeplinit criteriile tehnice privind aderarea la Schengen, iar autorităţile de la Bucureşti nu stau în genunchi, cu mâna întinsă, astfel că au transmis europenilor că aşteaptă să fie anunţate când va exista consens pentru primirea în acest spaţiu. „Nu se pune problema de a abandona un obiectiv legitim al României, respectiv al Bulgariei. În acelaşi timp, nici nu te poţi ruga, câtă vreme noi plătim pentru lucruri care n-au legătură cu noi“, a declarat Corlăţean. În opinia sa, europenii inventează tot felul de pretexte, precum MCV, pentru a amâna primirea celor două ţări în Schengen, dar, în realitate, este vorba de „situaţia socială, economică, de criza din Europa din aceşti ani“. Potrivit ministrului de Externe, subiectul Schengen este „prizonierul unor circumstanţe nefavorabile“, în condiţiile în care criza economică favorizează un curent populist, xenofob şi rasist tot mai consistent. Titus Corlăţean a apreciat că guvernele anterioare au greşit pentru că au supralicitat această chestiune, dar în prezent s-a luat decizia de a nu mai crea un orizont de aşteptare.

Taguri articol


12