Aşteptând finala cu... Chelsea!!!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga Campionilor, semifinale, manşa retur: MANCHESTER UNITED - SCHALKE ’04 GELSENKIRCHEN

Aşteptând finala cu... Chelsea!!!

Sport 04 Mai 2011 / 00:00 637 accesări

După o victorie clară în Germania, în manşa tur a semifinalei UCL, 2-0 cu Schalke ’04 Gelsenkirchen, Manchester United este ca şi calificată în finala de pe Wembley. Dar până la finala UCL, Fergusson are o grijă mult mai mare - “finala” cu Chelsea de duminică, din Premier League! Un meci pe care tehnicianul scoţian îl consideră mult mai important, astfel că în partida din această seară îşi va odihni temutul cvartet ofensiv - Giggs, Nani, Rooney şi Hernandez - Berbatov având şansa să-şi răscumpere păcatele din ultimul timp! Doar apărarea englezilor va rămâne aceeaşi, care a primit doar trei goluri în actuala ediţie a UCL. Interesant este faptul că toate cele trei goluri au fost primite de englezi pe Old Trafford, astfel că Schalke are şanse să înscrie şi să-şi ia adio de la competiţie cât mai frumos posibil. La germani va reintra fundaşul Howedes (încă nerefăcut complet) a cărui absenţă s-a simţit din plin în tur. Fără alte probleme medicale în lot (exceptând vechii accidentaţi precum Huntelaar sau Gavranovic), antrenorul Ralf Rangnick va putea folosi cea mai bună echipă pe care o are la dispoziţie. Partida Manchester United - Schalke ’04 Gelsenkirchen este programată în această seară, de la ora 21.45, pe stadionul “Old Trafford”, urmând a fi condusă de o brigadă portugheză avându-l la centru pe Pedro Proenca.



12