Astra, dezmembrată și vândută

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Astra, dezmembrată și vândută

Economie 16 Decembrie 2015 / 16:06 1011 accesări

KPMG Restructuring, companie desemnată de instanţă ca lichidator judiciar provizoriu pentru Astra Asigurări, va elabora în perioada imediat următoare o strategie de lichidare eficientă a patrimoniului, prin transferul portofoliilor de asigurare şi vânzarea individuală a celorlalte active. „Principalele măsuri vor viza asigurarea continuității funcțiilor și sistemelor critice, inclusiv securizarea bazelor de date. De asemenea, avem ca prioritate elaborarea unei strategii de lichidare eficientă a patrimoniului, concentrată în principal pe analiza și valorificarea portofoliilor de asigurare. Ne bazăm pe personalul de specialitate al societății, care a fost informat cu privire la procedurile de lichidare și cu care vom colabora pentru îndeplinirea mandatului nostru“, spun, în dulcele stil corporatist, cei de la KPMG. Ei au la dispoziție 40 de zile pentru întocmirea raportului privind cauzele insolvenței, care trebuie să cuprindă și modalitățile concrete de lichidare a bunurilor și a drepturilor din patrimoniul Astra. Principalul creditor al Astra este Fondul de Garantare a Asiguraților, care a preluat activitatea de avizare a daunelor și de plată a acestora în limita plafonului garantat de 100.000 de euro.

Taguri articol


12