La Cluj-Napoca, în această seară, jucătorii CFR-ului ar putea să primească, la finalul partidei cu Internaţional, tricourile şi medaliile de campioni în cazul unei victorii. Toată lumea nu se gândeşte decât la această variantă, astfel că noua campioană a României poate fi decisă cu o etapă ...
Etapa a 32-a a Ligii I la fotbal s-a încheiat aseară, în cele două meciuri disputate fiind consemnate două remize albe. Dacă Poli Iaşi a mai făcut un pas spre eşalonul secund, Unirea Urzicenu nu s-a putut impune la Bistriţa, astfel că echipa CFR Cluj este tot mai aproape de câştigarea ...
CFR Cluj a obţinut trei puncte de aur în confruntarea cu U. Craiova, de la Drobeta Tr. Severin, după ce oltenii au condus cu 2-0 şi au evoluat cu un om în plus din min. 37. Această victorie menţine echipa clujeană pe primul loc în clasament, titlul de campioană fiind tot mai aproape de Cluj-Napoca ...
Internaţional Curtea de Argeş a făcut un pas mare spre menţinerea în Liga I în urma victoriei din partida cu Ceahlăul. În schimb, Astra, învingătoarea liderului, a capotat pe teren propriu, 0-3 cu Oţelul Galaţi, rezultat în urma căruia ploieştenii vor tremura serios în ultimele două etape. Dintre ...
ETAPĂ ÎN CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL Programul etapei de duminică din Campionatul Judeţean de fotbal (ora 12.00) - SERIA NORD (etapa a 24-a): Gloria Seimeni - Voinţa Siminoc (se joacă la Dunărea); Viitorul Fîntînele - Recolta Nicolae Bălcescu; Sportul Tortomanu - Dunaris Topalu; Voinţa Valu lui ...
Primele două meciuri din runda a 32-a Ligii I la fotbal, programate duminică, sunt foarte importante în lupta din subsolul clasamentului, gazdele având nevoie ca de aer de cele trei puncte puse în joc. Programul partidelor - duminică: Internaţional Curtea de Argeş - Ceahlăul Piatra Neamţ (ora 16.00, GSP ...
În urma rezultatelor înregistrate ieri, la Cluj-Napoca, Urziceni şi Bucureşti, CFR îşi vede ameninţată poziţia de lider, Unirea Urziceni şi FC Timişoara fiind acum la un singur punct, respectiv două, de primul loc. Rezultate - miercuri: Ceahlăul Piatra Neamţ - U. Craiova 2-1 (Ibrahim 75, Cebotaru 90+3 / ...
CFR - FC Vaslui şi Dinamo - FC Timişoara sunt cele două întâlniri de azi care contează enorm în lupta pentru prima poziţie, clujenii fiind ameninţaţi de Unirea Urziceni, dar şi de FC Timişoara şi FC Vaslui. Programul partidelor de azi: Oţelul Galaţi - Unirea Alba Iulia (ora 14.30, GSP TV), FC Braşov - ...
Primele patru partide din etapa a 31-a a Ligii I la fotbal oferă astăzi tot atâtea confruntări de maxim interes. La Piatra Neamţ şi Tg, Jiu se va juca pentru evitarea retrogradării, în timp ce Rapid şi Steaua speră să învingă două echipe care nu au scăpat total de emoţii. Programul etapei - miercuri: ...
Unirea Urziceni a profitat de înfrângerea CFR-ului la Ploieşti şi s-a apropiat la trei puncte de lider, după ce a trecut, la limită, de FC Braşov. În schimb, Steaua a cedat la Alba Iulia şi a fost depăşită în clasament de FC Timişoara şi FC Vaslui. Aseară, în derby-ul din Giuleşti, Rapid şi Dinamo ...
Astra Ploieşti a relansat lupta pentru titlu după victoria de vineri seară, 1-0 cu CFR, liderul Ligii I, dar a făcut şi un pas uriaş spre menţinerea în primul eşalon. Tot cu 1-0 s-a impus şi Gloria Bistriţa, ardelenii scăpând de emoţiile retrogradării. Rezultate - vineri: Gloria Bistriţa - Pandurii ...
ETAPĂ ÎN CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL Meciurile din etapa de duminică a Campionatului Judeţean de fotbal sunt programate pe parcursul mai multor zile, după cum urmează - SERIA NORD (etapa a 23-a) - vineri (ora 17.00): Gloria Seimeni - Viitorul Fîntînele (se joacă la Dunărea); Voinţa Siminoc - SC Val ...
Primele două meciuri din etapa a 30-a a Ligii I la fotbal sunt importante în lupta de la ambii poli ai clasamentului. Gloria Bistriţa poate scăpa definitiv de emoţiile retrogradării dacă învinge Pandurii, în timp ce Astra trebuie să câştige confruntarea cu liderul clasamentului, CFR Cluj, pentru a lua o ...
Trupa lui Marius Lăcătuş a obţinut, aseară, la Piteşti, trei puncte importante în confruntarea cu Internaţional Curtea de Argeş. După ce gazdele au deschis scorul în finalul primei reprize, prin golul marcat de ex-faristul Cosmin Băcilă, oaspeţii şi-au asigurat victoria în urma reuşitelor lui Costly ...
Cel mai aşteptat meci al etapei, Steaua - FC Timişoara, s-a încheiat nedecis, după un final interzis cardiacilor, dar şi cu incidente după încheiarea partidei. Suporterii stelişti au scandat împotriva patronului Gigi Becali şi au început să arunce cu pietre. Jandarmii au intervenit şi i-au împrăştiat ...
Primele două meciuri ale etapei a 29-a din Liga I la fotbal s-au încheiat nedecis. La Piatra Neamţ, Ceahlăul a remizat cu Astra şi este tot mai aproape de eşalonul secund. Cu toate că a evoluat în deplasare, pe terenul lui Dinamo, Poli Iaşi a scăpat printre degete victoria, ratând situaţii uriaşe de a ...