Criza ruso-georgiană i-ar putea priva pe astronauţii americani de acces în spaţiu, determinînd Congresul să împiedice NASA să mai plătească zboruri la bordul navetei ruse Soyuz, după scoaterea din funcţiune a navetelor spaţiale americane. Cele trei navete spaţiale americane îşi vor înceta zborurile în octombrie 2010, cînd construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) se va încheia. Succesorul navetei, capsula Orion, în prezent în dezvoltare în cadrul programului Consetalltion, care vizează revenirea americanilor pe Lună, nu va decola înainte de 2015, cel mai devreme. În măsura în care bugetul anual de 17,5 miliarde de dolari al NASA este insuficient pentru a continua zborurile navetei simultan cu finanţarea Constellation, agenţia spaţială a decis să achiziţioneze serviciile Soyuz pentru a ajunge la ISS în această perioadă de tranziţie. Soyuz este singurul sistem prin care americanii pot transporta astronauţi pe ISS şi înapoi pe Pămînt. Dar, pentru ca NASA să poată încheia un acord comercial cu omologul său rus pentru a achiziţiona serviciile Soyuz, Congresul american trebuie să voteze o exceptare de la legea din 2000 care interzice agenţiilor federale să încheie contracte cu state care au ajutat Iranul şi Coreea de Nord în programul lor nuclear. Rusia figurează printre aceste ţări. O astfel de excepţie făcea deja obiectul unei opoziţii a Senatului încă înainte de declanşarea conflictului ruso-georgian la 8 august, iar acum şansele de a fi adoptată sînt şi mai mici, conform senatorului Bill Nelson, democrat de Florida.
Bill Nelson, favorabil acestei excepţii, a apreciat că este posibil ca membrii Congresului să o blocheze, privîndu-i astfel pe americani de mijloacele de a ajunge pe ISS după 2011 şi lăsînd Staţia Internaţională “să se dezintegreze în atmosferă sau cedînd-o ruşilor ori altor ţări”. ISS, o investiţie de o sută de miliarde de dolari furnizaţi în mare parte de SUA, necesită o prezenţă umană permanentă pentru întreţinerea sa. Chiar dacă excepţia este acordată, este posibil ca Moscova să încerce într-o zi să profite de Soyuz pentru scopuri geopolitice, consideră Vincent Sabatier, expert la Centrul pentru Studii Strategice şi Internţionale, un centru privat de cercetări din Washington. “Referitor la recentele acţiuni ruse privind furnizarea de energie, nu putem exclude că ar putea bloca accesul americanilor la ISS, din motive geopolitice, sub pretextul unei probleme tehnice”, a declarat el. NASA se arată încrezătoare pe această temă. “Dacă este posibil ca problemele guvernamentale să aibă un potenţial impact, NASA crede că va putea depinde de Soyuz pentru activităţile sale viitoare la ISS”, precizează un comunicat. Conform lui John Logsdon, directorul Space Policy Center din cadrul universităţii George Washington, “Congresul va vota, probabil, lunile următoare, această excepţie, dacă Rusia îşi respectă angajamentele faţă de Georgia. Nu există altă alternativă viabilă pentru Soyuz, pînă în 2015”, a declarat el. Michael Griffin, directorul NASA, consideră că această situaţie este îngrijorătoare. “Cred că este periculos să te afli în această situaţie”, a afirmat el cu cîteva zile înaintea crizei din Georgia. “Dacă se întîmplă ceva cu Soyuz în aceşti cinci ani, nu vom avea acces pe ISS, ceea ce este foarte îngrijorător”, a adăugat el.