Astronauţii de pe Endeavour au finalizat ultima ieşire în spaţiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Astronauţii de pe Endeavour au finalizat ultima ieşire în spaţiu

Monden 26 Noiembrie 2008 / 00:00 427 accesări

Doi astronauţi ai echipajului navetei spaţiale Endeavour au finalizat cu succes cea de-a patra ieşire în spaţiu din cadrul misiunii, după ce au efectuat toate verificările şi reparaţiile programate. Steve Bowen şi Shane Kimbrough şi-au încheiat ieşirea în spaţiu, marţi, la ora 00:31 GMT, după şase ore şi şapte minute, cu 23 de minute mai puţin decît era prevăzut în programul iniţial al misiunii. Cei doi astronauţi au terminat de curăţat, lubrifiat şi înlocuit 11 din cei 12 rulmenţi cu bile din sistemul de rotaţie al uneia din cele trei antene-duble solare, denumit Solar Alpha Rotary Joint (SARJ), care era blocat. Lucrările de reparaţie şi întreţinere a sistemelor SARJ au început încă de la prima ieşire pe orbită, săptămîna trecută. Mecanismul a fost repus în funcţiune în cursul zilei de marţi, pentru efectuarea unor teste. Astronauţii au instalat, totodată, o cameră video pe traversă a Staţiei şi o antenă GPS (Global Positioning System) pe modulul nipon Kibo.

Cu această ultimă ieşire în spaţiu, numărul total al ieşirilor pe orbită efectuate de astronauţii Staţiei Spaţiale Internaţionale a ajuns la 118 şi însumează peste 745 de ore. Asamblarea întregii platforme orbitale a Staţiei va fi finalizată la jumătatea anului 2010. Totodată, NASA a decis să prelungească misiunea cu încă o zi şi va ajunge astfel la un total de 16 zile, pentru a acorda mai mult timp echipajului să repare un sistem de reciclare a apei reziduale, inclusiv a urinei, care a avut cîteva probleme de funcţionare. Natura acestor probleme a fost descifrată de astronauţi, echipajul declarînd că este în măsură să facă să funcţioneze acel sistem de reciclare a apei, care a costat 250 de milioane de dolari şi a fost livrat de naveta Endeavour pentru producerea unor eşantioane suficiente de apă potabilă, pe care astronauţii de pe naveta americană le vor aduce pentru analize pe Terra. Acest sistem este vital pentru a dubla capacitatea de găzduire a Staţiei Spaţiale, permiţînd creşterea numărului cercetătorilor aflaţi la bord pentru misiuni de lungă durată, de la trei, cîţi sînt în prezent, la şase, în primăvara lui 2009. Sistemul va produce prin reciclare 6,8 tone de apă potabilă pe an. Pînă în prezent, apa potabilă necesară echipajului de pe Staţia Spaţială era adusă cu ajutorul navetelor spaţiale. Endeavour a livrat în total 14,5 tone de echipamente destinate în special dublării capacităţii de găzduire a Staţiei.

În afara sistemului de reciclare a apei potabile, cei şapte membri ai echipajului Endeavour au adus pe Staţie un congelator, un cuptor destinat experienţelor ştiinţifice în laboratorul american Destiny şi două cabine suplimentare care vor deveni dormitoare. Naveta Endeavour a transportat, totodată, şi două noi cuptoare pentru încălzirea hranei astronauţilor, un nou frigider şi un echipament pentru exerciţii fizice. Desprinderea navetei Endeavour de ISS este programată pentru vineri, 28 noiembrie, în cursul dimineţii, iar aterizarea va avea loc în Florida, duminică.

Taguri articol


12