22 Decembrie 2024, 18:06
Trei persoane au fost rănite luni seară, într-un atac armat la un centru islamist din orașul elvețian Zurich, informează presa locală. Presupusul autor al atacului armat a fost găsit mort în apropierea locului unde a avut loc incidentul, au anunțat autoritățile elveţiene, notează Reuters. Poliția cantonului Zurich nu a oferit alte detalii despre suspect, însă a anunțat că urmează să ofere mai multe informații în cadrul unei conferințe de presă. Două dintre cele trei victime au suferit răni grave, în timp ce a treia a fost mai ușor rănită.