Site-urile ale căror adrese conţin „.cn” au fost vizate de un atac de negare a serviciului (DDoS) timp de aproximativ două ore, duminică dimineaţă, a precizat ieri, într-un comunicat, centrul de chinez de informaţii privind reţelele de internet (CNNIC). Internetul chinez a fost, astfel, ţinta unui atac informatic de proporţii, cel mai important pe care l-a cunoscut vreodată şi care a perturbat puternic accesul la site-uri găzduite în China.
Un atac de negare a serviciului de internet constă în inundarea cu căutări a unui server informatic, pentru a bloca sau perturba în mare parte funcţionarea acestuia. Un al doilea atac DDoS a survenit câteva ore mai târziu şi a crescut în intensitate, devenind cel mai grav atac suferit vreodată de internetul chinez, potrivit CNNIC. Unele site-uri au înregistrat o încetinire a numărului de vizitatori sau s-au întrerupt, a precizat CNNIC. Până acum, administraţia de la Washington a denunţat în repetate rânduri atacuri informatice provenite din China şi care au vizat site-uri web ale unor organizaţii guvernamentale americane. În martie 2013, preşedintele Barack Obama a avertizat direct autorităţile chineze în legătură cu astfel de acţiuni. La rândul lor, oficialii de la Beijing s-au apărat, argumentând că şi China este victima unor atacuri informatice.