DOUĂ ACŢIUNI DE FLAGRANT Patru persoane sunt cercetate de poliţişti, după ce au fost prinse în flagrant, miercuri seară, în jurul orelor 19.00, în timp ce scoteau bani din două bancomate din Constanţa, cu ajutorul unor dispozitive confecţionate artizanal. Acţiunea oamenilor legii s-a derulat în paralel, la Trocadero şi în zona Capitol, la capătul pândei aceştia reuşind să-i reţină pentru audieri pe cei patru suspecţi. Potrivit anchetatorilor, Mustan Tănase, de 37 de ani, Marian C. şi Alberto C., ambii de 26 de ani, toţi din comuna Cobadin, au fost depistaţi de lucrătorii Secţiei 1 Poliţie pe bulevardul Mamaia, în zona Capitol, în faţa unui ATM Banca Românească, în timp ce încercau să retragă o sumă de bani. În urma percheziţiei efectuate de oamenii legii, asupra lor au fost descoperite două dispozitive confecţionate artizanal, din metal, despre care anchetatorii spun că fuseseră folosite pentru blocarea fantei de eliberare a banilor şi pentru agăţarea bancnotelor. Anchetatorii au suspiciuni că aceştia ar fi utilizat un mod de operare întâlnit mai ales în Europa de Vest.
LA INDIGO După acelaşi scenariu s-a desfăşurat şi flagrantul pus la cale de poliţişti pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în zona Trocadero, acolo unde un tânăr de 26 de ani a fost reţinut după ce ar fi încercat să retragă bani dintr-un bancomat folosind aceeaşi strategie. Acţiunea a fost derulată de lucrătorii Secţiei 3, iar suspectul, Mircea Stănescu, de 26 de ani, a fost escortat la sediul Poliţiei Municipiu. Şi asupra lui au fost descoperite două dispozitive confecţionate artizanal. Miercuri seară, procurorii au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui Mustan Tănase şi Mircea Stănescu, care au fost prezentaţi, ieri, magistraţilor cu propunere de arestare pentru tentativă de furt calificat. Judecătorii au dispus arestarea lor pentru 29 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili dacă cei patru suspecţi cercetaţi în aceste dosare au mai comis şi alte fapte similare. Surse judiciare spun că acest mod de operare este tot mai des întâlnit şi în ţara noastră, în condiţiile în care astfel de metode erau folosite în general în străinătate, mai ales în Franţa sau Belgia.