Un tânăr riscă ani grei de închisoare după ce oamenii legii au stabilit că acesta a furat câteva zeci de kilograme de caşcaval. Lucrătorii Secţiei 5 Poliţie Rurală Cogealac spun că au fost sesizaţi, luni dimineaţă, de administratorul societăţii Dincolact SRL, cu privire la faptul că persoane necunoscute au intrat în sediul societăţii din Săcele şi au furat 75 kilograme de caşcaval şi o pompă de apă, în valoare totală de 2.600 lei. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că suspect de comiterea acestui furt este Ştefan Mocioi, de 26 ani, din Mihai Viteazu. Potrivit anchetatorilor, tânărul a reuşit să intre în interiorul societăţii printr-un geam lăsat neasigurat. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 50% de la domiciliul lui Mocioi. În prezent, el este cercetat în libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.