28 Noiembrie 2024, 22:17
Doi tineri s-au ales cu dosare penale, după ce au vrut să dărâme un stâlp de azbociment al unei reţele de transport electric, pentru a fura armătura. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Târguşor au prins doi tineri care spărgeau un stâlp din azbociment. Anchetatorii au reuşit să îi oprească pe suspecţi înainte ca aceştia să afecteze structura de rezistenţă a stâlpului. În timpul audierilor, deşi asupra lor au fost găsite doar două baroase, tinerii au declarat că plecaseră, de fapt, să taie lemne. Cei doi sunt cercetaţi penal, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat.