Atac terorist în Stockholm! Un camion a intrat în mulțime!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atac terorist în Stockholm! Un camion a intrat în mulțime!

Externe 07 Aprilie 2017 / 16:11 4008 accesări

Un camion a intrat vineri în mulțimea de pe o stradă comercială din centrul orașului Stockholm, relatează presa suedeză, citată de Reuters.

Potrivit poliției, mai multe persoane au fost rănite.

"Un vehicul a rănit mai multe persoane pe (strada) Drottningatan", a declarat pentru Reuters purtătoarea de cuvânt a poliției, Towe Hagg.

Postul public de radio a relatat că trei persoane au murit în incident, potrivit Reuters.

Incidentul s-a produs în jurul orei 13.00 GMT, în apropierea unui mare magazin, la intersecția dintre o mare arteră și cea mai frecventată stradă pietonală din capitala Suediei, relatează și AFP, citând poliția.

Echipaje ale poliției au fost trimise la fața locului. Zona a fost eliberată.

POLIŢIA SUEDEZĂ A TRAS FOCURI DE ARMĂ ÎN ÎNCERCAREA DE OPRIRE A CAMIONULUI

Poliţia suedeză a tras focuri de armă în încercarea de oprire a camionului care a lovit un grup de oameni în centrul oraşului Stockholm, afirmă surse citate de BBC News online.

Incidentul a avut loc în zona Åhléns, pe artera pietonală Drottninggatan, în jurul orei 15.00 (16.00, ora României).

Sute de persoane au fugit după ce camionul a lovit un grup de oameni, în faţa unui supermarket.

"Domneşte confuzia, nu ştiu câte persoane au fost rănite, mulţi oameni sunt în stare de şoc", a declarat un martor, Leif Arnmar.

POLIȚIA CONFIRMĂ: CEL PUȚIN 3 PERSOANE ȘI-AU PIERDUT VIAȚA

Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte opt au fost rănite în incidentul rutier produs vineri în Stockholm, un suspect fiind reţinut, anunţă Poliţia suedeză, în timp ce premierul Stefan Lofven a declarat că incidentul pare a fi de tip terorist.

"Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar opt au fost rănite în incident", a transmis Poliţia suedeză.

Un suspect a fost reţinut.

Premierul Stefan Lofven a afirmat că "toate indiciile par să confirme că este vorba de un act terorist".

FOCURI DE ARMĂ ÎNTR-O STAŢIE DE METROU DIN STOCKHOLM

Focuri de armă au fost trase, vineri, într-o staţie de metrou din Stockholm, la scurt timp după atacul cu camion, soldat cu trei morţi şi opt răniţi, afirmă surse citate de presa suedeză.

Poliţia suedeză a transmis că un suspect înarmat este căutat activ în staţia de metrou Fridhemsplan, situată la câţiva kilometri de locul primului atac.

Focuri de armă au fost semnalate în această zonă a capitalei Suediei.

Mai multe staţii de metrou şi Gara centrală din Stockholm au fost evacuate în contextul măsurilor de securitate.

Premierul Stefan Lofven a afirmat că "toate indiciile par să confirme că este vorba de un act terorist".

"Ţara noastră a fost atacată", a subliniat Stefan Löfven.

UN BĂRBAT ARESTAT SE DECLARĂ RĂSPUNZĂTOR

Poliția suedeză a arestat vineri un bărbat în suburbia Marsta din nordul capitalei Stockholm, a relatat ziarul Aftonbladet, citat de Xinhua. Potrivit publicației, bărbatul era rănit ușor și a declarat că este autorul atacului în urma căruia au murit patru oameni și au fost răniți mai mulți.

Poliția a confirmat că a arestat o persoană în legătură cu incidentul. Anterior, forțele de ordine publicaseră imagini înregistrate de camerele de supraveghere cu șoferul a intrat cu un camion în mulțimea de pe o stradă comercială și a oprit ciocnindu-se de o vitrină.

Cel mai recent bilanț comunicat de autoritățile sanitare este de patru morți — dintre care unul în spital — și 15 răniți, inclusiv copii, transmit AFP și Reuters.

Premierul Stefan Lofven a declarat că există indicii privind un "act terorist".



12