Cel puţin 15 membri ai forţelor de securitate din Afganistan au fost ucişi luni dimineaţa, după ce militanţi talibani au atacat un post de securitate în nordul provinciei Kunduz, au anunţat oficiali afgani, informează dpa, potrivit agerpres.ro. Incidentul a avut loc în districtul Qala-e Zal ...
Un bărbat de 29 de ani din comuna ieşeană Ţigănaşi a atacat doi poliţişti cu o şurubelniţă, chiar în sediul Poliţiei. Doar intervenţia unui al treilea agent a făcut ca scena să nu se transforme într-o tragedie. Bogdan Loghin, bărbatul agresiv, a fost condamnat recent, pentru fapta sa, la ...
În ultimele săptămâni, preşedintele României pare ocupat cu declaraţiile deplasate la adresa premierului Viorica Dăncilă. Indiferent de subiect, Iohannis o tot pomeneşte pe Dăncilă, în contexte misogine şi autoritar prost înţelese. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut ...
Trei bărbaţi au murit, sâmbătă, în Irak, în urma exploziei unei bombe plasate în maşina în care se aflau sau sub vehicul, atac care are legătură cu alegerile parlamentare şi a fost revendicat de organizaţia Stat Islamic, relatează Reuters. Două dintre victime erau ...
Un ministru membru al cabinetului de securitate israelian a declarat luni că Israelul l-ar putea „lichida” pe preşedintele sirian Bashar al-Assad şi răsturna guvernul său dacă Iranul, aliat al Damascului, va utiliza teritoriul Siriei pentru a efectua atacuri împotriva Israelului, relatează ...
Două persoane au fost rănite în urma unui atac cu vehicul produs vineri după-amiază în faţa unei moschei din oraşul britanic Birmingham, iar anchetatorii nu exclud posibilitatea unui act terorist. Un vehicul a lovit vineri după-amiază două persoane, în faţa unei moschei situate în ...
Potrivit regimului de la Damasc, distrugerile provocate de atacul cu rachete al SUA, Marii Britanii şi Franţei în Siria sunt minime. Imaginile din satelit dovedesc contrariul, arată Gândul. Pentagonul a anunţat că au fost lansate 105 rachete asupra ţintelor din Siria. Locotenent-generalul Kenneth ...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis, sâmbătă, un comunicat în care a precizat că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă acte de agresiune şi a adăugat că Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, potrivit AFP. Escaladarea conflictului ...
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat sâmbătă, că România condamnă în continuare folosirea armelor chimice în Siria şi exprimă solidaritate faţă de acţiunile partenerilor strategici. "România condamnă în continuare folosirea armelor chimice în Siria, care este ...
SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţă mai multe zone din Siria care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Duma în urmă cu o săptămână, anunţă BBC. Rusia a trasnmis că ...
Şeful Pentagonului, James Mattis, a declarat luni că nu exclude nicio opţiune după ce presupusul atac chimic din acest weekend din Siria a dus la speculaţii cu privire la un răspuns militar american, informează Reuters, care adaugă că ministrul apărării american a dat vina pe Rusia pentru că nu a reuşit ...
Câteva persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite, sâmbătă, în centrul oraşului Münster, din vestul Germaniei, a anunţat poliţia germană pe Twitter. Potrivit mai multor media germane, o maşină a intrat în mulţime în acest oraş din landul Rhenania de ...
Dacă până acum doi ani, atacurile asupra spitalelor, ambulanţelor şi depozitelor era considerate a fi „întâmplătoare”, de acum s-ar părea că sunt ţinte directe. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 67 de atacuri asupra unor obiective şi angajaţi din ...
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în textul sesizării de neconstituţionalitate se ...
Un incident care va avea urmări diplomatice a avut loc marţi şi a vizat clădirea ambasadei Turciei la Berlin, care a fost atacată cu o bombă cu fumigene, artificii şi vopsea, a comunicat poliţia din capitala germană, citată de dpa. Personalul de pază al ambasadei a auzit un zgomot puternic în jurul ...
Statele Unite ale Americii vor răspunde cu forţă militară dacă guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad va continua să folosească arme chimice, a avertizat HR McMaster, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, într-o declaraţie făcută sâmbătă ...