O familie din Cernavodă, înarmată cu o furcă şi o coasă, a atacat doi bărbaţi din localitate. Incidentul s-a petrecut marţi după-amiază, în jurul orei 18.30. Conform poliţiştilor din Cernavodă, Daniel şi Florica Sora, de 42 şi, respectiv, 30 de ani, aflaţi în stare de ebrietate, au mers acasă la Ion Goraliuc, de 55 de ani. La acesta din urmă se afla o femeie care îi făcea curăţenie în casă în schimbul unei sume de bani. Soţii Sora i-au spus femeii să meargă cu ei să le facă şi lor curat, însă Goraliuc s-a împotrivit, spunîndu-le că nu pleacă nicăieri pînă nu termină la el acasă. Enervaţi de atitudinea acestuia, cei doi soţi au mers la locuinţa lor, unde s-au înarmat cu o coasă, o furcă şi un cuţit, după care au revenit în curtea lui Goraliuc. Fără să stea pe gînduri, Daniel şi Florica Sora au spart geamurile casei cu pietre, după care l-au atacat pe proprietar cu uneltele agricole. În ajutorul acestuia a sărit vecinul său Sorin Iancu, de 36 de ani. Spiritele s-au calmat abia la apariţia poliţiştilor din Cernavodă. Din fericire, aceştia au reuşit să îi liniştească pe agresori înainte de a face victime, singurul rănit fiind Ion Goraliuc, care s-a ales doar cu cîteva zgîrieturi. Oamenii legii le-au întocmit dosar penal soţilor Sora pentru violare de domiciliu, distrugere şi loviri sau alte violenţe.