Din cauza unor neînţelegeri cu rudele, un bărbat din comuna Deleni a fost la un pas de a-şi omorî nepotul, după ce l-a lovit cu toporul în cap. Potrivit oamenilor legii, ieri în jurul orei 16.00, un localnic a apelat Serviciul de Urgenţă 112, susţinînd că Marian Duţă, de 37 ani, fusese lovit în cap cu un topor de unchiul său, Dumitru Duţă, de 54 ani, din Deleni. Ajunşi la locul incidentului, chiar în centrul comunei, oamenii legii au mai găsit-o doar pe victimă pentru că agresorul e fugise de frica poliţiştilor. O autosanitară l-a transportat pe rănit la spital, însă medicii l-au tratat ambulatoriu deoarece nu suferise decît un traumatism minor, pentru că individul care şi-a atacat nepotul cu toporul, şi-a ratat ţinta cu doar cîţiva milimetri. Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc pe fondul consumului exagerat de alcool, dar şi din cauza unor datorii băneşti pe care victima le avea faţă de agresor. Dumitru Duţă s-a ales cu dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.