După ce iniţial, presa de miercuri anunţase capturarea lui, dezminţită ulterior de autorităţi, Mohamed Merah, suspectul de uciderea a şapte persoane în sud-vestul Franţei, a murit ieri, împuşcat în cap de un lunetist, în timp ce încerca să fugă pe geamul băii din locuinţa sa, continuând să tragă în poliţişti. Preşedinţia franceză a confirmat moartea lui Mohamed Merah. Potrivit preşedintelui Franţei, autorităţile investighează dacă Mohamed Merah, un francez de 23 de ani de origine algeriană, a acţionat de unul singur în cazul uciderii a trei copii evrei şi patru adulţi în sud-vestul Franţei. Un poliţist a fost rănit în schimbul de focuri cu suspectul, alţi doi fiind în stare de şoc după atac. În total, în asalt au fost trase 300 de gloanţe, au precizat surse din poliţie, potrivit cărora Merah ar fi avut asupra lui o geantă cu un conţinut necunoscut.
Un grup apropiat reţelei teroriste al-Qaida din Magrebul Islamic (AQMI) a revendicat, într-un comunicat difuzat ieri, atacul comis la Toulouse şi a cerut Franţei să-şi reconsidere ”politica ostilă faţă de musulmani”. Documentul, semnat de organizaţia Jund al-Khilafah (soldaţii Califatului) ce a revendicat, în trecut, atacuri comise în Afganistan şi Kazahstan, a fost publicat pe site-ul Shamikh, care difuzează în general comunicate ale reţelei al-Qaida.
MĂSURI PENALE CONTRA EXTREMISMULUI Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat ieri că doreşte luarea unor măsuri penale pentru a lupta împotriva îndoctrinării cu ideologii extremiste pe internet, în timpul călătoriilor sau în închisori. Şeful statului francez a făcut aceste declaraţii ca reacţie la crimele comise la Toulouse şi Montauban, al căror presupus autor, care a murit ieri în timpul unei acţiuni prelungite a poliţiei, susţinea că este membru al al-Qaida şi că s-ar fi deplasat în Afganistan şi Pakistan. Preşedintele Sarkozy a anunţat că o anchetă va fi lansată pentru a se stabili dacă închisorile au fost folosite pentru a propaga extremismul în Franţa.
SFIDARE LA ADRESA CLASEI POLITICE Presa franceză susţinea la unison, ieri, că atacurile comise de Mohamed Merah reprezintă o sfidare faţă de clasa politică franceză în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, care are un precedent şi va avea şi o urmare. ”Sfidarea lansată la adresa clasei politice este un test de coeziune naţională. Tentaţia de a se folosi de emoţia creată sau de a desemna vinovaţi este puternică dar această tentaţie este victoria absolută a terorismului”, a titrat ”Les Echos”. ”Doliul şi unitatea naţională devin repede ipocrizie şi capcană”, consideră ”L\'Humanité” (comunist). ”Le Figaro” (dreapta) afirmă că ”cei şapte morţi de la Toulouse şi Montauban tocmai le-au amintit celor care încă mai erau în dubiu că răul care macină Republica nu este o fantasmă”.
ÎN LOC DE CONCLUZIE Preşedintele Nicolas Sarkozy conduce în intenţiile de vot, în urma modului în care a gestionat criza de la Toulouse, primul sondaj realizat după atacul de luni arătând că îl devansează în primul tur, cu o mică diferenţă, pe oponentul său socialist în alegerile prezidenţiale. Sondajul, efectuat luni şi marţi asupra unui număr de 1.000 de persoane, îl creditează pe Sarkozy cu 30% din intenţiile de vot în primul tur iar pe Francois Hollande cu 28%. Însă Hollande ar câştiga alegerile prezidenţiale în al doilea tur, cu un avans de 8%. În urmă cu o săptămână, cei doi favoriţi se aflau la egalitate. Până în prezent, candidatul socialist s-a bucurat de un avans asupra preşedintelui-candidat, al cărui bilanţ economic şi stil lăudăros au nemulţumit numeroşi alegători. Cu toate acestea, reacţia lui Sarkozy faţă de crimele de luni par că au condus la o ameliorare a imaginii. Cei doi şi-au suspendat campania, după ce trei copii şi un adult au fost împuşcaţi mortal în faţa unei şcoli evreieşti din Toulouse şi trei militari au fost asasinaţi la începutul lunii.