Atacatorul din Germania amenința, într-o înregistrare, „țările necredincioase“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atacatorul din Germania amenința, într-o înregistrare, „țările necredincioase“

Externe 19 Iulie 2016 / 18:06 518 accesări

Organizația teroristă Stat Islamic a difuzat, marți, o înregistrare video cu autorul atacului din Germania, care anunța că urma să comită această agresiune și care lansa amenințări la adresa ”țărilor necredincioase”, potrivit ”L'Orient Le Jour”. În înregistrarea video subtitrată în limba arabă și difuzată de agenția Amaq, afiliată rețelei Stat Islamic, tânărul afgan, prezentat cu numele de Muhammad Riyad, apare cu un cuțit în mână, anunțând în limba paștună că va conduce o operațiune în Germania și prezentându-se ca fiind un soldat al califatului.

Luni seara, patru persoane au fost grav rănite de un tânăr de 17 ani, într-un tren regional care efectua o cursă între orașele Treuchlingen și Würzburg din landul german Bavaria. Adolescentul afgan a încercat să atace 18 persoane din tren, cu un topor şi cu un cuţit și a fost neutralizat de poliție. Ministerul de Interne din Bavaria a comunicat că au fost rănite patru persoane, dintre care trei sunt în stare critică. Alte 14 persoane sunt în stare de şoc. Un steag aparținând Statului Islamic a fost găsit marți dimineață în camera atacatorului, un afgan solicitant de azil, care a fost împușcat mortal de poliție.



12