Atacurile lui Băsescu, sub demnitatea funcţiei pe care încă o ocupă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit PSD

Atacurile lui Băsescu, sub demnitatea funcţiei pe care încă o ocupă

Politică 24 Iulie 2009 / 00:00 436 accesări

Purtătorul de cuvînt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a “taxat” afirmaţiile şefului statului potrivit cărora Mircea Geoană lucrează la Dăbuleni şi este “şef la bostănărie”. În opinia lui Duvăz, consideraţiile lui Traian Băsescu la adresa liderului PSD, principalul său competitor în cursa electorală, sînt făcute, parcă, de la taraba unui aprozar şi nu de la tribuna Preşedinţiei. Duvăz este de părere că afirmaţiile şefului statului îl “descalifică total” şi îl plasează în poziţia de “iresponsabil”. El a arătat că folosirea unui asemenea limbaj depăşeşte orice limită, iar utilizarea acestuia la tribuna Preşedinţie României este inadmisibilă. Duvăz a adăugat că preşedintele, cu mintea “încinsă” de campania electorală, afişează o anumită “nervozitate”, generată probabil de sondaje şi face atacuri la persoană cu totul nepotrivite. El i-ar solicita lui Băsescu să coboare de la tribuna Administraţiei prezidenţiale, “să-şi scoată haina de preşedinte al României” cînd mai vrea să facă asemenea comentarii şi să spună: “Sînt candidatul Băsescu şi fac orice numai să nu pierd alegerile”. Duvăz a mai spus că, de la tribuna instituţiei prezidenţiale, Băsescu a făcut “enunţuri false” atunci cînd a vorbit despre intenţia PSD de a nominaliza un alt minstru al Justiţiei în persoana Rodicăi Stănoiu, care nu mai este membru al acestei formaţiuni de cîţiva ani. În opinia lui, Băsescu a uzat de numele acesteia pentru a crea o diversiune, contînd pe faptul că o bună parte a opiniei publice ar avea o imagine negativă despre Stănoiu şi dorind să o suprapună pe imaginea de acum a PSD. Duvăz a susţinut că şeful statului a încercat să aducă în discuţie şi subiectul Adrian Năstase, deşi Năstase are pe rol procese trimise în Justiţie, iar Camera Deputaţilor a respins ultimul dosar în condiţiile în care a fost repus în discuţie la ordinul lui Traian Băsescu de către Procuratura Generală. El a spus că, prin declaraţiile făcute, Băsescu a încercat să îşi justifice în orice fel eşecul înregistrat şi afişat în Raportul de ţară pe Justiţie. La rîndul său, liderul PSD Mircea Geoană a apreciat, ieri, că declaraţiile preşedintelui sînt sub demnitatea funcţiei pe care acesta “încă o deţine” şi că vestea bună este că “acest tip de personaj politic” va mai fi doar trei luni pe scena politică. El a spus că atacul lui Băsescu nu l-ar fi deranjat “atît de mult” dacă nu i-ar fi jignit pe locuitorii oraşului Dăbuleni, care “muncesc din greu”. Liderul PSD a apreciat că şeful statului “şi-a făcut o metodă din a jigni adversarii, din a jigni ziariştii, din a jigni pe cei care muncesc. În loc să se ocupe de problemele adevărate ale României, de criza economică, de problemele cu locurile de muncă, încearcă să aducă o perdea de fum”. El consideră că atacurile lui Băsescu la adresa sa sînt încercări de a distrage atenţia de la cazurile “Ridzi şi Udrea”. Pe de altă parte, Geoană a afirmat că şi în cazul în care social-democraţii i-ar solicita demisia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, “aşa-zis independent”, nu se va întîmpla nimic pentru că acesta este “protejat” de Băsescu. El a adăugat că atît ministrul Predoiu, cît şi alte persoane care au fost instalate în funcţii importante în mandatul preşedintelui, sînt protejate de şeful statului: “Îl protejează şi pe Morar, şi pe Kovesi, şi pe Ţuluş şi pe toţi pe care i-a propus de la începutul mandatului prezidenţial”. Geoană consideră că responsabilitatea pentru faptul că “lucrurile nu merg în Justiţie” îi aparţine lui Băsescu. Menţionăm că şeful statului a declarat ieri, într-o conferinţă la Cotroceni, că preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, lucrează la Dăbuleni şi este “şef la bostănărie”, acesta fiind motivul pentru care nu ar avea responsabilităţi pentru întîrzierea dosarelor politicienilor din Parlament.



12