Atacurile politice la adresa Guvernului, ignorate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mai puţină vorbărie

Atacurile politice la adresa Guvernului, ignorate

Politică 06 Septembrie 2012 / 00:00 275 accesări

FĂRĂ REACŢIE După ce Guvernul Ponta şi USL au fost bombardate cu nenumărate acuzaţii, premierul Victor Ponta a declarat ieri, la începutul şedinţei de Guvern, că va ignora atacurile politice la adresa sa şi a membrilor Executivului. El a adăugat că cel sau cei care doresc scandal politic nu au decât să se ocupe de aşa ceva. Premierul a precizat însă că datoria guvernanţilor este să se ocupe de problemele legate de guvernare. Cu toate acestea, Ponta a spus că nu îi poate obliga pe membrii Cabinetului să îi urmeze exemplul. „Dacă cei mai mulţi dintre dumneavoastră veţi ignora atacurile, cred că va fi foarte bine. La un moment dat o să-l conving şi pe domnul Şova să nu mai răspundă la toate atacurile“, le-a spus Ponta miniştrilor. Şeful Executivului a reacţionat astfel la declaraţia de marţi a preşedintelui Traian Băsescu, care a spus, la întâlnirea cu diplomaţii români, că, în perioada 3-6 iulie, o majoritate parlamentară a considerat că „poate face ţăndări statul de drept“, ceea ce a făcut ca România să fie „pusă sub lupa“ aliaţilor săi.

PLANURI DE VIITOR Ponta a arătat că, după veştile bune privind succesul emisiunii de obligaţiuni pe pieţele externe, i-a fost mai uşor să ignore orice fel de atacuri politice la adresa Guvernului. Totodată, Victor Ponta a reiterat faptul că guvernul trebuie să guverneze pentru toţi românii, atât pentru cei care au votat la referendum, cât şi pentru cei care nu s-au prezentat la urne pe 29 iulie. Acesta a adăugat că dacă lucrurile vor merge în direcţia stabilită de actuala guvernare, oamenii vor fi alături de Guvern şi în 9 decembrie, data alegerilor, şi o mare parte dintre membrii actualului Cabinet vor guverna România în perioada 2012-2016.

Taguri articol


12