Atelier despre agricultura inteligentă adaptată climatic, la Universitatea Ovidius din Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atelier despre agricultura inteligentă adaptată climatic, la Universitatea Ovidius din Constanța

Educație 20 Martie 2022 / 21:35 1795 accesări

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează miercuri, 23 martie 2022, de la ora 11.00, un atelier de afaceri locale pentru prezentarea Platformei AGREEN, instrument electronic de colaborare a producătorilor din agricultura durabilă și de promovare a agriculturii inteligente, din punct de vedere climatic, informeazăprof. univ. dr. Liliana Panaitescu, coordonatorul proiectului.

Potrivit sursei citate, evenimentul va avea loc în format hibrid – cu prezență fizică la sediul din Bd. Mamaia nr. 124, sala E21, și online pe linkulhttps://ovidius.webex.com/meet/irina.moise, la atelier fiind invitați reprezentanți ai administrației locale, ai asociațiilor profesionale din domeniul agricol, fermieri și studenți.

„Scopul atelierului de afaceri este, pe de o parte, de a disemina și populariza Platforma electronică AGREEN și serviciile sale și, pe de altă parte, de a testa relevanța acesteia pentru nevoile părților interesate. În cadrul întâlnirii vor avea prezentări cercetători și reprezentanți ai mediului de afaceri”, precizează prof. univ. dr. Liliana Panaitescu.

Proiectul AGREEN - Alianța transfrontalieră pentru Agricultură inteligentă și verde adaptată la climă - (AIC) în bazinul Mării Negre, cofinanțat de UE în cadrul Programului Operațional Bazinul Mării Negre (BMN) 2014-2020, se desfășoară în perioada 1 iunie 2020 - 30 noiembrie 2022 și pune laolaltă experința antreprenorială, de cercetare și educațională din instituții de învățământ superior, centre de cercetare și centre de asistență a afacerilor. Astfel, alături de Universitatea Ovidius din Constanța, parteneri în cadrul proiectului sunt: Association „Dobrudzha Agrarian and Business School” (DABS), Bulgaria, Tekirdağ Namık Kemal University, Turcia, Biological Farming Association Elkana, Georgia, International Center for Agribusiness Research and Education (ICARE), Armenia, Development Agency of Eastern Thessaloniki Local Authorities (Anatoliki S.A.), Grecia.

UOC este lider pe pachetul de lucru 4 „Învățare antreprenorială pentru o agricultură inteligentă adaptată la climă”, care presupune dezvoltarea cursului de formare „Antreprenoriat pentru Agricultură inteligentă adaptată la climă în Bazinul Mării Negre”, care se pretează la învățarea față-în-față și online. Cursul va fi testat cu un grup pilot de cursanți care, la rândul lor, vor preda cursul, pentru a multiplica rezultatele.

Proiectul AGREEN urmărește să creeze capacități pentru a realiza o rețea transnațională de transfer de informație, cunoaștere și care să sprijine dezvoltarea agriculturii smart în BMN, toate acestea din perspectiva creșterii oportunităților de schimb, economice și performanței sociale.



Ştiri recomandate

12