ATENȚIE, șoferi! Cresc amenzile!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ATENȚIE, șoferi! Cresc amenzile!

Eveniment 10 Iunie 2015 / 00:00 896 accesări

Șoferii indisciplinați vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare pentru a-și plăti derapajele de la legislație. Și asta deoarece, pentru a doua oară în 2015, amenzile prevăzute de Codul Rutier vor crește, începând cu data de 1 iulie, atunci când va fi majorat și salariul minim brut pe economie, de la 975 la 1.050 de lei. Ca urmare, cuantumul unui punct de amendă va atinge pragul de 105 lei (10% din salariul minim pe economie). De luna viitoare, amenzile vor fi cuprinse între 210 și 2.100 de lei, în cazul persoanelor fizice. Cele juridice vor putea fi sancționate cu sume situate în intervalul 2.205 - 10.500 de lei. Codul Rutier prevede că amenzile sunt stabilite pe clase, în funcție de gravitatea abaterilor:

-clasa I: 2 sau 3 puncte-amendă.

-clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amendă.

-clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amendă.

-clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte-amendă.

-clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă.

Iată și sancțiunile:

-clasa I: 210 sau 315 lei.

-clasa a II-a: 420 sau 525 de lei.

-clasa a III-a: de la 630 la 840 de lei.

-clasa a IV-a: de la 945 la 2.100 de lei.

-clasa a V-a: de la 2.205 la 10.500 de lei.

Taguri articol


12