Atena, condusă, după 24 de ani, de un primar de stânga

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atena, condusă, după 24 de ani, de un primar de stânga

Externe 16 Noiembrie 2010 / 00:00 487 accesări

Giorgos Kaminis, noul primar al Atenei ales duminică, pune capăt unui regim de dreapta care a durat 24 de ani la conducerea capitalei elene, afectată de transformarea în ghetou a unei părţi centrale. Constituţionalist, Kaminis, în vârstă de 56 de ani, a fost, timp de opt ani, Mediatorul Cetăţeanului în Grecia, funcţie în cadrul căreia s-a ocupat de supravegherea respectării drepturilor omului la conducerea unei instituţii independente. Născut la New York, în 1954, francofon perfect, acest titular al unui doctorat al universităţii de drept din Paris, a cărui teză a abordat aspectele constituţionale ale tranziţiei democratice, a fost propus de un partid mic, Stânga Democratică, dar a primit sprijinul Pasok, partidul socialist aflat la putere. El a fost susţinut şi de alte formaţiuni de stânga, precum şi de un mic partid al dreptei liberale. Aproape necunoscut marelui public şi televiziunilor, Kaminis se bucură de o reputaţie de persoană serioasă, atacând numeroasele probleme administrative cu care se confruntă viaţa zilnică în Grecia.

În opinia lui Kaminis, “principala miză pentru capitală este pur şi simplu supravieţuirea acesteia, care trebuie să treacă prin reconcilierea celor trei Atene. Prima Atenă este instalată în jurul cartierelor elegante din Kolonaki sau Pangrati şi continuă să trăiască la fel ca în urmă cu cinci ani, a doua, în centrul istoric, concentrează probleme de insecuritate, sărăcie şi suferă mult, a treia reuneşte 20% dintre alegători care au fugit din centru pentru a se refugia la periferiile mai aerisite şi nu au nicio idee despre problemele curente. Ca în toate oraşele care au cunoscut o experienţă de ghetoizare, trebuie mizat pe securitate, locuinţe şi activitate pentru rezolvarea acestei probleme. Prima cheie este securitatea şi este necesar ca poliţia să îşi facă treaba”. În timp ce un ales cu retorică neonazistă îşi face intrarea pentru prima dată în consiliul municipal al oraşului care a inventat conceptul de democraţie, Kaminis susţine că vrea să pună în aplicare o politică de locuinţe activă, pentru a-i face să revină în centru pe toţi cei care au fugit, în special cuplurile tinere. Priorităţile sale merg de la iluminarea municipală la lărgirea trotoarelor, trecând prin limitarea traficului rutier pentru reducerea poluării.

Taguri articol


12