Atentat cu maşină-capcană la Atena, în faţa sediului Băncii Greciei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atentat cu maşină-capcană la Atena, în faţa sediului Băncii Greciei

Externe 10 Aprilie 2014 / 09:12 236 accesări

O maşină-capcană a provocat o explozie puternică în faţa sediului Băncii Greciei, în centrul Atenei, fără să cauzeze victime, în această dimineaţă, ziua lansării primei emisiuni de obligaţiuni în contul datoriei Greciei de la începutul crizei, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei. Explozia s-a produs la ora 2.55 GMT (5.55, ora României), la bordul unui vehicul parcat pe trotuar, în apropierea unui birou al troicii creditorilor internaţionali UE-BCE-FMI. Deflagraţia nu a rănit pe nimeni, iar pagubele erau în curs de evaluare. Potrivit poliţiei, maşina, marca Nissan, un vehicul furat, avea la bord 75 de kilograme de explozivi. Un apel telefonic la site-ul de ştiri Zougla şi la un ziarul Efymerida ton Syndakton a avertizat forţele de ordine cu o oră înainte de declanşarea mecanismului. Grecia lansează astăzi prima emisiune de obligaţiuni în contul datoriei, pe termen mediu, din 2010 şi de la excluderea ţării de pe pieţele financiare, din cauza crizei datoriilor suverane. Pregătită de mai multe luni, aceasta vizează, potrivit unei surse guvernamentale, o obligaţiune totală de 2,5 miliarde de euro, iar reuşita ei, bazată pe încrederea investitorilor, reprezintă o etapă politică şi economică extrem de importantă pentru Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi socialişti condus de către Antonis Samaras. Premierul grec o primeşte mâine la Atena pe Angela Merkel, în a doua vizită în Grecia de la începutul crizei. Atentatele, în general fără victime, care vizează ţinte economice, instituţionale şi politice, sunt frecvente în Grecia şi sunt atribuite, în general, mişcării anarhiste. Organizaţii din cadrul mişcării revendică frecvent aceste atacuri.



12