Un atentat cu maşină-capcană a vizat, ieri, ambasada Franţei din Tripoli, iar doi paznici francezi au fost răniţi, dintre care unul grav, fiind produse pagube materiale importante. O sursă în domeniul securităţii libiene a declarat că explozia, produsă la ora locală 07.00, a fost provocată de o maşină-capcană. Potrivit unui corespondent AFP la faţa locului, clădirea în care se află sediul Cancelariei a fost puternic avariată, iar o parte a unui zid al incintei a fost distrus. Două maşini parcate în faţa ambasadei au fost arse. Din cauza puterii exploziei, două vile din faţa ambasadei au suferit pagube importante, iar ferestrele unui magazin situat la o distanţă de 200 de metri au fost sparte din cauza suflului. Strada din faţa Cancelariei a fost inundată de apă ca urmare a exploziei unei conducte. Nicio informaţie nu a putut fi obţinută imediat cu privire la motivele sau autorii atentatului.
În 2011, Franţa a condus o coaliţie, împreună cu Marea Britanie, care a efectuat raiduri aeriene împotriva forţelor regimului lui Muammar Gaddafi, cu scopul de a ajuta rebeliunea. Operaţiunea, lansată printr-o rezoluţie ONU vizând protejarea civililor în Libia, s-a soldat cu îndepărtarea de la putere a lui Gaddafi, acesta fiind ucis în octombrie 2011, la sfârşitul unui conflict care a durat opt luni. Dar, după îndepărtarea de la putere a lui Gaddafi, lipsa securităţii persistă în ţară, în special în regiunea Benghazi, afectată de atentate şi asasinate ce i-au determinat pe occidentali să părăsească oraşul. Un atentat comis împotriva consulatului american de la Benghazi, în septembrie 2011, s-a soldat cu uciderea ambasadorului şi a trei americani. Actele de violenţă sunt adeseori imputate islamiştilor radicali, care îşi reglează conturile după ce au fost urmăriţi în timpul regimului lui Gaddafi. Asigurarea securităţii rămâne apanajul miliţiilor în numeroase sectoare importante, care trebuie integrate în armată sau poliţie. La aceasta se adaugă contextul regional marcat de conflictul din Mali, unde armata franceză a intervenit la solicitarea autorităţilor de la Bamako, în urma unei ofensive islamiste către sud, în ianuarie. Grupări armate jihadiste, Mişcarea pentru Unicitate şi Islam în Africa de Vest (MUJAO) şi Al-Qaida din Maghrebul Islamic (AQMI), vizate de intervenţia franceză în nordul Mali, au ameninţat că vor ataca obiective franceze, ca represalii.