O maşină-capcană a explodat joi, în apropiere de biroul guvernatorului din oraşul Mosul, situat în nordul Irakului, provocînd moartea a 18 persoane şi rănirea altor 62, a declarat guvernatorul Duraid Kashmula. Bomba a explodat după ce două rachete Katiuşa au fost lansate în apropiere de biroul lui Kashmula din Mosul, la 390 de kilometri nord de Bagdad, potrivit poliţiei.
Tot ieri, 11 lideri ai miliţiilor care luptă împotriva organizaţiei Al-Qaida din Irak au fost ucişi, iar şase au fost răniţi într-un atac sinucigaş comis în provincia irakiană Al-Anbar. Un terorist kamikaze s-a aruncat în aer. în jurul orei 12.00 (12.00 ora României) în incinta Primăriei din Al-Karma (în apropierea oraşului Fallujah), unde avea loc o reuniune a liderilor miliţiilor sunnite. Victimele făceau parte din miliţiile mobilizate din 2007 şi finanţate de SUA pentru a combate organizaţia al-Qaida din Irak. Aceste grupuri armate sînt formate din foşti insurgenţi sunniţi şi combatanţi tribali, jucînd un rol important în ajutarea forţelor irakiene şi americane. Atentatul are loc în contextul în care controlul asupra provinciei sunnite Al-Anbar urmează să fie predat, în cîteva zile, autorităţilor irakiene. Violenţele au început să se diminueze în 2006, în provincia Al-Anbar, atunci cînd triburile au început să coopereze cu trupele americane.
Întrucît situaţia din Irak este departe de a fi stabilă, tribunalul federal german pentru probleme administrative s-a pronunţat, în cursul acestei săptămîni, împotriva repatrierii refugiaţilor irakieni, împotriva voinţei lor, apreciind că situaţia din acea zonă implică în continuare o serie de riscuri grave. Decizia, dată publicităţii joi, în presa germană, a intervenit după cererile formulate de patru irakieni, sosiţi în Germania între 1996 şi 2004, al căror statut de refugiaţi a fost revocat din cauza reinstaurării democraţiei în Irak, după ofensiva militară americană şi îndepărtarea regimului lui Saddam Hussein. Începînd din noiembrie 2003, biroul federal german pentru refugiaţi a retras acest statut în cazul a peste 18.000 de irakieni şi a prevenit alţi 20.000 cu o viitoare revocare a statutului lor, din cauza “schimbării radicale a situaţiei din Irak, după înlăturarea de la putere a dictatorului Saddam Hussein”. Această decizie nu a generat însă expulzări automate, refugiaţii fiind consideraţi de atunci “persoane tolerate”, putînd fi expulzate în orice moment, fără a beneficia nici de dreptul de a munci, nici de cel de reîntregire a familiei. Autorităţile germane au apreciat că refugiaţii se pot întoarce în zone relativ liniştite din ţara lor, spre exemplu în Kurdistanul irakian, din nord. Tribunalul a apreciat că violenţele din Irak nu permit retragerea statutului deja acordat, cu condiţia ca acei care beneficiază de acest statut să poată justifica faptul că sînt ameninţaţi personal în cazul în care revin în ţară. Potrivit Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (HCR), peste 73.000 de irakieni se află în exil în Germania, dintre care jumătate au statutul de refugiaţi.