Un bãrbat care a fost condamnat la moarte pentru implicare în atentatele din Bali, din 2002, a comunicat prin Internet cu alti militanţi islamişti, anul trecut, în timp ce se afla în închisoare, pentru a organiza un nou atac asupra insulei indoneziene, a afirmat, miercuri, poliţia. Imam Samudra a folosit un laptop cu conectare fãrã fir, care a fost introdus ilegal în celula sa din Bali. El a reuşit astfel sã discute cu o serie de colaboratori, a declarat şeful unitãţii de criminalitate ciberneticã din cadrul poliţiei naţionale, Petrus Golose. "Laptopul i-a permis lui Imam Samudra sã converseze fãrã restricţii pe chaturile Ahlussunnah şi CafeIslam", a mai spus acesta, referindu-se la site-uri de discuţii pe teme religioase. "Aceste evenimente s-au întîmplat înainte de al doilea atentat din Bali", a adãugat oficialul, fãrã a preciza dacã militantul a folosit un telefon mobil pentru a se conecta la Internet.
Imam Samudra şi alţi doi militanţi, Amrozi şi Ali Gufron, au fost condamnaţi la moarte în urmã cu peste doi ani, dupã ce tribunalul a decis cã au jucat roluri cheie în atentatele din octombrie 2002, comise în cluburi de noapte din staţiunea Bali, care s-au soldat cu moartea a 202 persoane, majoritatea turişti. În timp ce aceştia erau în închisoare, alte atacuri sinucigaşe au fost comise în trei restaurante din insula Bali, în octombrie anul trecut, acestea fiind soldate cu moartea a 20 de persoane. Golose a precizat cã informaţiile au fost obţinute dupã ce poliţia a arestat, luna aceasta, doi bãrbaţi care conduceau un site Internet ce se ocupa cu strîngerea de fonduri pentru organizarea altor atacuri, prin intermediul fraudelor online cu carduri de credit. Unul dintre aceştia i-a furnizat laptopul lui Samudra, cu ajutorul unui oficial din cadrul închisorii, la cererea lui Noordin Top, considerat drept unul dintre cei care au plãnuit cîteva dintre cele mai sîngeroase atacuri comise în Indonezia, în ultimii ani.
Samudra, Ali Ghufron şi Amrozi au fost transferaţi ulterior într-o închisoare de pe o insulã situatã în apropiere de Java, unde îşi aşteaptã execuţia. Biroul procurorului general a afirmat sãptãmîna aceasta cã execuţiile celor trei bãrbaţi au fost amînate, deoarece avocaţii apãrãrii doresc o revizuire a cazului. Atentatele din Bali au fost puse pe seama grupãrii militante islamiste din sud-estul Asiei Jemaah Islamiah, despre care autoritãţile afirmã cã are legãturi cu reţeaua al-Qaida, condusã de Osama bin Laden.