Cel puţin opt persoane au fost ucise, luni, în explozia provocată de un atentat sinucigaş comis în faţa ambasadei Danemarcei la Islamabad, a anunţat televiziunea publică pakistaneză. Anterior, bilanţul oferit de televiziunea publică şi poliţie era de trei morţi şi patru răniţi. “Cadavrele a trei persoane au fost scoase de sub dărîmături şi sînt mai mulţi răniţi”, a declarat un poliţist aflat la locul incidentului. “Este un atentat cu bombă, iar explozia a produs un crater imens. Ţinta atentatului a fost ambasada Danemarcei”, a precizat şi un membru al serviciilor de securitate.
Ministrul de Externe danez, Per Sig Moeller, a convocat de urgenţă Guvernul, luni, după atentatul care a vizat ambasada Danemarcei la Islamabad şi a provocat moartea a opt persoane, a declarat un membru al secretariatului său, sub acoperirea anonimatului. “Ministrul de Externe a reunit de urgenţă Cabinetul şi va reacţiona în timp util”, a declarat acesta. La rîndul său, Moeller a condamnat atentatul şi a catalogat gestul drept unul “inacceptabil”. “Evident, condamn acest atentat. Este îngrozitor că aceşti terorişti comit acte de acest gen”, a declarat ministrul danez, pentru postul de televiziune TV2 News. Premierul danez, Anders Fogh Rasmussen, nu a avut nicio reacţie pînă în acest moment.
Serviciile de informaţii daneze (PET) au estimat, într-un raport publicat la 10 aprilie, că ameninţarea teroristă la adresa intereselor danezilor în ţară şi străinătate a crescut după republicarea caricaturilor profetului Mahomed.