Atentatorii din Germania comunicaseră frecvent cu membri SI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atentatorii din Germania comunicaseră frecvent cu membri SI

Externe 05 August 2016 / 18:01 454 accesări

Autorii atacurilor teroriste comise în iulie în oraşele germane Ansbach şi Würzburg comunicaseră frecvent cu membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, inclusiv cu lideri terorişti din Arabia Saudită, afirmă surse citate de revista ”Der Spiegel”. Islamistul de origine pakistaneză sau afgană Riaz Khan Ahmadzai, care a rănit cinci persoane într-un tren, în Würzburg, a comunicat înaintea atacului cu un terorist din Arabia Saudită. Şi teroristul care s-a aruncat în aer la Ansbach, sirianul Mohammad Daleel, comunicase cu membri ai reţelei teroriste Stat Islamic. Autorităţile germane suspectează că bomba pe care o avea teroristul sirian a explodat accidental, provocând moartea islamistului şi rănirea altor 15 persoane. Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat cele două atacuri comise în Germania.



12