Atentatorul de la Burgas a avut între trei şi cinci complici străini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atentatorul de la Burgas a avut între trei şi cinci complici străini

Externe 26 Octombrie 2012 / 00:00 292 accesări

Presupusul autor al atentatului antiisraelian comis la 18 iulie în Bulgaria a beneficiat de ajutorul a trei până la cinci complici străini, prezenţi pe teritoriul ţării, a anunţat, ieri, ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov. La 18 iulie, într-un atentat sinucigaş comis pe un aerodrom în apropiere de Burgas au fost ucişi cinci turişti israelieni, şoferul bulgar al unui autocar şi atacatorul sinucigaş. Alte aproximativ 30 de persoane au fost rănite. ”Anumite probe dintre cele de care dispunem arată că pregătirile acestui act terorist au fost efectuate timp de un an şi jumătate, departe de Bulgaria”, a precizat ministrul. Ţvetan Ţvetanov a apreciat, totuşi, că nu a venit timpul pentru formularea unei acuzaţii concrete împotriva unor persoane şi grupări care au comis acest act terorist. Atentatul, primul de acest tip comis în Bulgaria, a fost imputat de către Israel atât Iranului, cât şi mişcării şiite libaneze Hezbollah, despre care a afirmat că l-a executat. Însă Bulgaria se fereşte să desemneze, pentru moment, autorul atentatului, care nu a fost revendicat, sau pe cei care s-au aflat în spatele acestuia. Anchetatorii au difuzat pe site-ul Interpolului portrete-robot ale presupusului autor al atentatului cu explozivi şi ale unui singur presupus complice. Acesta ar avea trăsături arabe şi vorbea engleză cu un uşor accent, poate arab.

Taguri articol


12