Atentatul de la Boston, începutul unui nou tip de terorism?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Îngrijorare

Atentatul de la Boston, începutul unui nou tip de terorism?!

Externe 25 Aprilie 2013 / 00:00 276 accesări

Atentatul de la Boston arată cât este de dificilă, dacă nu imposibilă, evitarea actelor teroriste comise de persoane izolate, în pofida unor indicii privind alunecarea spre extremism a lui Tamerlan Ţarnaev, care era cunoscut FBI-ului, apreciază experţii. Fraţii Ţarnaev sunt suspectaţi că au comis atentatul soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea altor 264 de la Boston, cu ajutorul unor simple oale sub presiune umplute cu bile metalice şi cuie şi a unui exploziv artizanal. Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, ucis în cursul urmăririi lansate de poliţie, a fost acuzat de fratele mai mic, Jokar, că ”a organizat atacurile, deoarece a vrut să împiedice ca islamul să fie atacat”, potrivit unei surse guvernamentale, citate de CNN. De pe patul de spital, tânărul în vârstă de 19 ani le-a spus anchetatorilor că nu au beneficiat de sprijin financiar şi nu au avut legături cu grupări teroriste străine.

LUPI SINGURATICI Ipoteza unui complot cu ramificaţii internaţionale, asemeni majorităţii atentatelor comise de reţeaua teroristă al-Qaida în ultimii 15 ani, pare să cadă în favoarea unui act efectuat de ”lupi singuratici” conectaţi la islamul radical promovat pe Internet. Acesta nu este un motiv de linişte, consideră experţii în antiterorism. Tamerlan a arătat semne ale creşterii radicalismului religios în moscheea pe care o frecventa, la Cambridge, la periferia Bostonului şi a fost interogat de FBI, la solicitarea Rusiei, în 2011, după care a petrecut cinci luni în Daghestan, în 2012. Dar, cu toate că FBI nu ar fi ştiut de această călătorie, pentru că numele său a fost ortografiat eronat, Tamerlan Ţarnaev nu a făcut nimic ilegal, pledează Philip Mudd, un fost număr doi în cadrul CIA şi funcţionar de rang înalt la FBI. ”Noi avem o Constituţie care stipulează că poţi fi radical şi să vorbeşti despre ce vrei şi, din punct de vedere practic, chiar dacă s-ar vrea, nu s-ar putea ancheta fiecare extremist din ţară”, continuă Philip Mudd. În opinia sa, ar fi necesar de observat dacă aceşti radicali, în afară de consultarea unor site-uri extremiste de Internet, sunt înclinaţi spre violenţă. Dincolo de eventuale manifestări jihadiste din partea acestor tineri de origine cecenă, atentatele de la Boston par a fi definite mai mult de emoţie decât de ideologie, potrivit lui Philip Mudd. ”Aceasta defineşte, în mare parte, situaţia la care asistăm în această tranziţie a operaţiunilor de tip al-Qaida către metastazele sale şi, mai ales, către aceşti băieţi care au crescut aici. Atentatele al-Qaida provocau mai multe pagube dar erau mai simplu de prevăzut decât presupusele acţiuni ale fraţilor Ţarnaev”. Marc Thiessen, de la American Enterprise Institute, se întreabă, la rândul său, dacă Boston marchează începutul unui nou tip de terorism. ”După Boston, se poate ca liderii al-Qaida să realizeze că atentate la scară mai mică pot avea acelaşi impact ca un atentat spectaculos, ce provoacă numeroase victime. Dacă acesta e cazul, este o veste foarte proastă pentru America. Pentru că este imposibil să fii peste tot în fiecare moment”.

FBI ÎN DAGHESTAN O delegaţie a ambasadei SUA din Moscova a efectuat, marţi, o vizită în Daghestan, pentru a-i interoga pe părinţii celor doi suspecţi de la Boston. Guvernul rus cooperează cu FBI în ancheta sa asupra atentatului de la maratonul din Boston. Anchetatori FBI i-au interogat toată noaptea pe părinţii fraţilor Ţarnaev, la sediul FSB (Serviciul Federal de Securitate) din Daghestan. Le-au pus întrebări în special cu privire la persoanele pe care Tamerlan le-a contactat în cursul ultimului sejur în Daghestan, în 2012. Ministrul daghestanez de Interne, Abduraşid Magomedov, a declarat că ”Tamerlan Tsarnaev nu a avut contacte cu separatişti din Caucazul de Nord. Încercarea de a dovedi că Tamerlan a fost contaminat în Caucaz de idei aparţinând islamului radical este o manevră menită să arunce vina pe alţii”, a apreciat el.

ŞOCATĂ DAR COOPERANTĂ Soţia lui Tamerlan Ţarnaev a rupt tăcerea, marţi, pentru a vorbi prin intermediul avocaţilor săi despre şocul pe care l-a resimţit şi a transmite că face totul pentru a ajuta anchetatorii. Într-un comunicat citit de avocaţii Amato DeLuca şi Miriam Weizenbaum, în localitatea Providence din Rhode Island, tânăra a recunoscut că a fost profund şocată să descopere că soţul şi cumnatul său ulterior arestat au fost implicaţi în atentatul de la Boston. Conform presei americane, tânăra s-a convertit la Islam după ce l-a întâlnit pe soţul său. Katherine Russell, în vârstă de 24 de ani, s-a căsătorit cu Tamerlan în 2010. Aceştia au împreună o fetiţă de 3 ani. Tamerlan Ţarnaev, în vâstă de 26 de ani, a murit în urma unui schimb de focuri cu poliţia, în noaptea de joi. Fratele său mai mic, Jokar Ţarnaev, a fost grav rănit, însă se recuperează lent şi a fost inculpat pentru utilizarea armelor de distrugere în masă. Acesta riscă pedeapsa cu moartea.

JOC MACABRU Un grup care s-a remarcat prin acţiuni de boicotare a normelor legale ce reglementează Internetul a creat un joc video după scenariul atentatului din Boston, ideea stârnind stupoare în rândul opiniei publice americane. Jocul video se numeşte ”The Boston Marathon: Terror on the Streets” (Maratonul din Boston: Teroare pe străzi) şi a fost creat de Lolokaust, un grup care s-a remarcat prin acţiuni de boicotare a normelor legale ce reglementează Internetul. Acţiunea jocului video este simplă: personajul aleargă la maraton, pe străzi reproduse online după imaginile străzilor din Boston. Jucătorul trebuie să evite bombele care sunt pe marginea culoarului de alergare la maraton, în oale sub presiune, la fel cum s-a întâmplat şi în atentatele din Boston. Dacă jucătorul este atins de suflul unei explozii, în imagine apare un bărbat în scaun cu rotile având picioarele retezate. Pe ecran este următorul mesaj: ”Ai fost lovit! Vei avea mai mult noroc anul viitor!”. Dacă jucătorul reuşeşte să evite bombele, apare următorul mesaj: ”Felicitări! Ai supravieţuit maratonului din Boston! Ai învins teroriştii idioţi! Toată lumea se bucură. Lumea este un loc mai sigur şi poţi face sex cu soţia lui Barack Obama”. Clipul de prezentare a controversatului joc video a fost blocat de administratorii site-ului YouTube, dar poate fi vizionat pe platforme de jocuri video precum Vimeo. De asemenea, pe site-ul Vimeo există link-uri către adrese pentru descărcarea jocului video.

Taguri articol


12