ANPC sfătuieşte consumatorii să cumpăre peşte şi produse din peşte numai din locuri autorizate şi să ceară mereu bonul de casă.
Directorul ANPC Paul Anghel sfătuieşte consumatorii, având în vedere consumul tradiţional de peşte cu ocazia Sărbătorilor Pascale, să nu cumpere peşte şi produse din peşte din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă.
”Riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, arată sursa citată.
Protecţia Consumatorilor recomandă atenţie în ce priveşte aspectul exterior al produsului, urmărirea modului de etichetare:
”Nu achiziţionaţi produse cu suprafaţă mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, aspect de vechi. Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte pentru care aveţi îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare. (...) Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită. La cumpărarea peştelui şi produselor din peşte solicitatţ şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea produsului”.
În anii anteriori, inspectorii ANPC au găsit la comercializare produse neconforme, o abatere frecvent întâlnită fiind depozitarea produselor direct pe paviment.