Atenţie de unde vă cumpăraţi vacanţele!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ANAT avertizează

Atenţie de unde vă cumpăraţi vacanţele!

Eveniment 26 Septembrie 2012 / 00:00 623 accesări

Venirea toamnei înseamnă, pentru toţi românii care nu au reuşit să-şi ia concediu în vară, sau care doresc să petreacă Sărbătorile de iarnă într-un decor cât mai frumos, începerea goanei după pachetul de vacanţă perfect. De cele mai multe ori, singurul criteriu după care românii se ghidează îl reprezintă preţul: cu cât mai mic, cu atât mai bine. Din păcate, în majoritatea cazurilor, cei care au mers pe această variantă au avut parte de o vacanţă de coşmar, fiind lăsaţi şi fără banii plătiţi, şi fără serviciile promise. Un exemplu în acest sens îl constituie cel al agenţiei de turism Ecorustica House. Pentru că nu s-au informat cu privire la respectiva agenţie, peste o sută de constănţeni au fost nevoiţi să îşi petreacă sărbătorile pascale acasă, cu buzunarele goale, după ce au plătit respectivei agenţii pentru excursii în Israel care existau numai pe hârtie. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România, au venit cu o serie de recomandări, pentru ca vacanţa să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi protecţie. Prima recomandare şi cea mai importantă face referire la ofertele de tip „chilipir” de la firme fantomă sau de pe site-uri de cupoane şi vouchere de discount, care trebuie evitate cu orice preţ. „Cele mai multe dintre agenţiile şi site-urile care prezintă asemenea oferte funcţionează fără licenţă de turism, ceea ce înseamnă că ofertele făcute nu au suport real pe piaţa turistică”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin.

CONTRACT OBLIGATORIU Un alt aspect pe care turiştii trebuie să-l aibă în vedere este legat de încheierea contractului de prestări servicii cu agenţia de turism, obligatoriu potrivit legislaţiei în vigoare, contract care trebuie citit cu atenţie. De asemenea, pentru a fi siguri că nu vor avea surprize neplăcute, turiştii trebuie să-l întrebe pe agentul de turism despre existenţa poliţei de asigurare a agenţiei, care trebuie afişată la loc vizibil. Dacă doriţi să alegeţi o agenţie de turism membră ANAT, este indicat să verificaţi, pe site-ul www.anat.ro, dacă respectivul agent economic este, în continuare, pe listele Asociaţiei. „Sub sloganul „O 9atitudine în turism” continuăm să ne implicăm activ în igienizarea turismului românesc, pentru că respectăm turiştii români, care continuă să apeleze cu încredere la serviciile agenţilor de turism. Ne propunem ca, prin agenţiile de turism, să asigurăm servicii de calitate, la cele mai mici tarife (prin comparaţie cu tarifele de recepţie) şi protecţie şi siguranţă pentru vacanţele oferite”, a mai spus Corina Martin.

Taguri articol


12