Atenție, hoții sunt creativi! Cum să vă feriți de furturi și înșelăciuni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenție, hoții sunt creativi! Cum să vă feriți de furturi și înșelăciuni

Eveniment 27 Noiembrie 2017 / 15:06 884 accesări

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiilor 4 și 5 Poliție Constanța, au continuat luni, 27 noiembrie, campania de prevenire în cadrul comunităţii, privind infracţiunile contra patrimoniului, alternând cu activităţi preventive în rândul persoanelor vârstnice. Scopul activităţii de prevenire este informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de siguranţă pe care ar trebui să le adopte astfel încât să nu devină victime ale infracţiunilor de înşelăciune. Astfel, în cadrul campaniei „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”, poliţiştii au discutat cu oamenii, oferind sfaturi persoanelor în vârstă, care pot deveni victime ale infracţiunilor de înşelăciune şi a furturilor, în special a celor din locuinţe, poşete sau buzunare. De asemenea, poliţiştii au informat cetăţenii că o parte importantă a furturilor din locuinţe pot fi favorizate de lipsa de precauţie şi a neluarea celor mai elementare măsuri de siguranţă. Astfel, un geam deschis, o uşă neasigurată sau lipsa unui sistem de alarmă pot fi observate foarte uşor. Totodată, polițiștii au acordat o atenție deosebită persoanelor cu anumite dizabilități, dându-le sfaturi și recomandări utile în ceea ce privește adoptarea unui comportament preventiv în astfel de situații. La acțiune au participat și reprezentanți ai Poliției Locale.

Taguri articol


12