Atenție la ce mâncați! Vedeți lista alimentelor bune şi lista alimentelor rele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenție la ce mâncați! Vedeți lista alimentelor bune şi lista alimentelor rele

Lifestyle 11 Martie 2019 / 16:48 1207 accesări

Ratele tot mai mari de boli metabolice (diabet, obezitate), afecțiuni cardiovasculare, autoimune și cancerigene ar trebui să ne pună pe gânduri cu privire la calitatea alimentației noastre. Cele mai multe cazuri de boală se datorează unei diete incorecte, aproape inadecvată necesităților organismului uman, scrie virale.ro. Produsele care se vând astăzi în magazin au trecut prin procese intense de rafinare, sau conțin o serie de aditivi nocivi: coloranți artificiali, potențatori de gust, zahăr, îndulcitori, cantități mari de sare și grăsimi, ingrediente modificate genetic, conservanți și lista poate continua.

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare a făcut o analiză a 31 de alimente de bază care se găsesc în comerț. A clasificat alimentele bune și nocive, pe care trebuie să le alegem și respectiv să le evităm atunci când mergem la cumpărături.

Coșul de cumpărături al specialistului nu conține produse procesate, ci doar alimente proaspete, cât mai naturale: - fructe, legume și verdețuri de sezon (leurdă, salată verde, urzici, păpădie, andive, - varză, conopidă, broccoli, ridichi (cruciferele sunt contraindicate persoanelor cu hipotiroidism); - ceapă, usturoi, praz; - citrice, ananas, avocado, mango; - ciuperci; - ceai verde; - pește românesc de captură, păstrăv de crescătorie, crap românesc, caras, știucă, somon proaspăt; - ouă de țară sau marcate cu cifra zero care înseamnă că sunt bio; - paste din speltă (grâu dur); - orez brun; - năut; - alge; - cartofi noi (fierți în coajă); - urdă, iaurt probiotic.

IATĂ LISTA CELOR 31 DE ALIMENTE DE BAZĂ ANALIZATE

1. PÂINE ALBĂ - nu se recomandă, pentru că are mult amidon

2. PÂINE NEAGRĂ - trebuie să fie din măciniș, total sau integral, fără aditivi alimentari; cea din făină albă, cu malț torefiat nu este bună;

3. FĂINĂ - se recomandă doar cea integrală; făina albă are un index glicemic mare;

4. MĂLAI - se recomandă mălaiul integral din porumb; mălaiul instant are un indice glicemic ridicat;

5. OREZ - este bun orezul prefiert, cu bobul lung, brun; nu este indicat orezul alb;

6. LAPTE - este recomandat laptele de dozator, fiert, UHT; nu este bun cel nefiert;

7. IAURT - doar natural, alb; nu este indicat cel cu zahăr, fructe sau arome;

8. BRÂNZĂ - este bună brânza de vaci, dulce, nu și cea topită sau înlocuitorii de brânză;

9. OUĂ - sunt indicate cele ecologice; ouăle de rață pot avea salmonella;

10. CAȘCAVAL - este bun cel natural, făcut din lapte; nu cumpărați cașcaval feliat pentru sandvișuri sau cel care seamănă cu brânza topită;

11. SALAM - se poate consuma cu moderație, nu mai mult de 10 g pe zi, din sortimente superioare, gen salam de Sibiu; evitați salamurile cu E-uri, conservanți coloranți, potențatori de gust, gelifianți, grăsime peste 20%; se recomandă citirea etichetei;

12. CÂRNAȚI - sunt buni cei făcuți în casă, însă cu moderație; nu sunt indicați cârnații cu E-uri și aditivi alimentari;

13. SMÂNTÂNĂ - se poate consuma cu moderație smântână naturală, cu maxim 24% grăsime; nu este bună smântâna cu substanțe de îngroșare, smântâna vegetală;

14. MARGARINĂ - nu este recomandată;

15. GEM - doar cel făcut în casă, cu moderație, fără gemuri din comerț cu arome, E-uri, îndulcitori și conservanți;

16. PORTOCALE - doar cele din UR; cele din afara pot conține bifenil (un compus care păstrează coaja proaspătă);

17. DULCEAȚĂ - doar cea făcută în casă, cu moderație, fără dulcețuri din comerț cu arome, E-uri, îndulcitori și conservanți;

18. PEȘTE - este recomandat peștele proaspăt, nu și cel recongelat, cu glazură;

19. CARNE DE PUI - doar cea proaspătă, nu și preparatele industriale din pui;

20. ROȘII - sunt recomandate doar cele din UE, însă fiindcă nu au etichetă, este greu de spus ce conțin aceste legume;

21. CIOCOLATĂ - se consumă cu moderație ciocolata cu un conținut de minim 70% cacao; nu este bună cea cu mult zahăr sau grăsimi hidrogenate;

22. BISCUIȚI - pot fi consumați cei din făină integrală, bogați în fibre, fără E-uri; cei din făină albă, sărați sau dulci, cu creme și aditivi sunt nocivi; citiți etichetele;

23. MURĂTURI - nu consumați legume conservate în oțet; sunt recomandate conservele în saramură, cum este varza murată, dar făcute în casă;

24. ZAHĂR - se va consuma cu moderație, alb sau brun; fără îndulcitori artificiali, aspartam, zaharină, sirop de porumb;

25. ULEI - se recomandă cel presat la rece, iar pentru prăjit, uleiul de porumb; nu sunt indicate uleiurile hidrogenate, nerezistente la prăjit;

26. PASTE - acestea trebuie să fie din grâu dur, integral, fierte al dente (adică mai crude); nu cumpărați paste din făină albă;

27. MĂSLINE - cele mai bune sunt măslinele naturale, uscate și conservate în ulei de măsline; evitați măslinele în saramură, deoarece au fost tratate cu E-uri;

28. CIUPERCI - sunt bune cele proaspete, gen Champignon, funghi porcini; evitați ciupercile la conservă;

29. VIN - cel mai bun este vinul roșu, natural, fără sulfiți; cel ieftin, ambalat în plastic poate fi contrafăcut;

30. SUCURI - doar sucurile de fructe făcute în casă, diluate cu apă plată; nu cumpărați sucuri din comerț, au aditivi periculoși, mai ales coloranți;

31. CEREALE - cumpărați cereale integrale; nu alegeți sortimentele cu glazură, expandate sau cu zaharuri.



12