Utilizarea telefoanelor mobile pe o perioadă mai mare de zece ani poate dubla riscul de cancer la creier, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători suedezi, care recomandă părinţilor să nu îi lase pe copii să utilizeze telefoane mobile. Persoanele care utilizează telefonul mobil mai mult de zece ani prezintă riscuri de două ori mai mari de a fi diagnosticate cu o tumoare pe nervul care conectează urechea la creier, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Orbero din Suedia, care au analizat în acest sens 11 studii diferite. Profesorul Kjell Mild, consilier guvernamental şi coordonator al acestui studiu, a declarat că telefoanele mobile nu ar trebui să fie utilizate de copii, care sînt mai vulnerabili pentru că au craniul mai subţire, iar sistemul lor nervos nu este complet dezvoltat.
Rezultatele studiului realizat de cercetătorii suedezi vin la o lună după ce un alt studiu, finanţat de Mobile Telecommunications and Health Research (MTHR) din Marea Britanie, a scos la iveală faptul că există doar o slabă asociere între utilizarea pe termen lung a telefoanelor mobile şi tumorile cerebrale. În prezent, se desfăşoară un al doilea program MTHR, la care participă 200.000 de persoane din Danemarca, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie. Cercetătorii se confruntă cu dificultăţi în acest domeniu, pentru că telefoanele mobile au devenit un bun de larg consum abia la sfîrşitul anilor \'90.
Profesorul Mild spune că pericolul reprezentat de telefoanele mobile ar putea fi şi mai mare decît o sugerează studiul său, pentru că 10 ani reprezintă perioada minimă necesară pentru dezvoltarea unui cancer. Profesorul a cerut să se realizeze mai multe studii asupra asocierii între utilizarea telefoanelor mobile pe termen lung şi tumorile cerebrale. Mild a mai indicat că există probe potrivit cărora telefoanele mobile ar putea favoriza apariţia maladiilor Alzheimer şi Parkinson. Autorităţile guvernamentale din Marea Britanie au stabilit, pe baza unor cercetări ştiinţifice amănunţite, că radiaţiile electromagnetice emise de dispozitive precum telefoanele mobile pot dăuna sănătăţii numai dacă se supraîncălzesc. Studiul cercetătorilor suedezi a fost publicat în cel mai recent număr al publicaţiei “Occupational Environmental Review”.