Persoanele care călătoresc frecvent cu mijloacele de transport în comun se expun riscului să fie jefuite de hoţii care profită de aglomeraţie. Unii dintre călători au trăit pe propria piele experienţa „buzunăritului”, în vreme ce alţii i-au văzut pe hoţi în acţiune, dar nu au avut curajul să ia atitudine, de teamă că ar putea deveni victime. Pentru a stârpi acest fenomen, oamenii legii le-au declarat război infractorilor şi au pornit la vânătoare. Constănţenii care s-au aflat vineri în mijloacele de transport în comun i-au putut vedea în acţiune pe poliţiştii care au iniţiat o amplă campanie de prevenire a furturilor din buzunare și poșete. Polițiștii din cadrul Poliţiei Locale împreună cu cei din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța i-au atenționat pe cetățenii care călătoreau cu mijloacele de transport în comun să fie mai atenți la lucrurile de valoare pe care le au asupra lor. Oamenii legii au distribuit materiale preventive și au purtat discuții cu cetățenii în scopul informării acestora cu privire la modurile de operare folosite de infractori și importanța unor măsuri minime de siguranță ce stau la îndemâna tuturor pentru a nu deveni victime. „Un comportament neadecvat, caracterizat prin neglijență și ignoranță, ajută la comiterea acestui gen de fapte. Astfel, exersarea spiritului de vigilență reprezintă un scut împotriva hoților și a altor genuri de infractori. Acțiunea face parte din Programul Național de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului“, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.
AMENZI PENTRU CĂLĂTORII FRAUDULOȘI
În paralel cu acțiunile de informare, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice și în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice, în colaborare cu reprezentanții RATC, au desfășurat acțiuni de control pe mijloacele de transport în comun. Acţiunea a vizat respectarea prevederilor Legii 92/2007, legea serviciilor de transport public local. Polițiștii locali au aplicat 23 de sancțiuni contravenţionale în valoare de 2.300 lei persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil.