Atenţie la măsurarea tensiunii arteriale!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenţie la măsurarea tensiunii arteriale!

Sănătate 13 Aprilie 2013 / 00:00 775 accesări

Unul din trei adulţi cu vârsta peste 25 de ani, la nivel global, are tensiunea arterială ridicată, iar peste 9 milioane de decese apar anual în lume din cauza complicaţiilor hipertensiunii arteriale, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Medicii susţin că, dacă hipertensiunea arterială ar fi depistată la timp pentru toată populaţia ţării, dacă s-ar respecta tratamentul corect, complicaţiile acestui „ucigaş în serie” ar fi incomparabil mai mici. Dr. Sandra Alexiu, secretar al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, trage un semnal de alarmă şi spune că, din păcate, se constată frecvent că pacienţii îşi măsoară greşit tensiunea arterială. „O poziţie incorectă, lipsa unei perioade minime de repaus înainte de măsurare sunt doar câteva dintre cauzele care duc la rezultate eronate. În cabinet, medicul de familie demonstrează şi explică toate regulile pentru o măsurare corectă, astfel încât pacienţii noştri ştiu apoi să îşi monitorizeze corect tensiunea şi acasă, dacă este cazul. De asemenea, facem recomandările necesare pentru scăderea valorilor tensiunii arteriale chiar şi fără un tratament medicamentos, de exemplu prin reducerea consumului de sare, dar şi prin stoparea fumatului. Pacienţii consultaţi de medicul lor de familie capătă astfel informaţiile necesare pentru a fi partenerii medicilor în controlul asupra stării lor de sănătate”, a precizat medicul. Hipertensiunea arterială, adică valoarea tensiunii arteriale peste 135/85 mmHg, este denumită şi „ucigaşul silenţios”, deoarece simptomele sunt nespecifice şi uşor de ignorat. Hipertensiunea arterială afectează creierul, inima, rinichii şi ochii, dar boala contribuie mai ales la apariţia unor afecţiuni cardiovasculare grave.

Taguri articol


12