Atenţie la noile menţiuni de sănătate de pe etichete!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Avizate de UE

Atenţie la noile menţiuni de sănătate de pe etichete!

Sănătate 24 Iulie 2012 / 00:00 321 accesări

Producătorii români şi din celelalte state ale UE sunt obligaţi ca, din decembrie, să schimbe etichetele produselor alimentare, pentru inscripţionare fiind acceptate numai menţiunile de sănătate aflate în lista permisă printr-un regulament adoptat la nivelul UE.

CALCIU Specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii (MS), citaţi într-un comunicat remis, ieri, publicităţii, explică: începând cu a doua parte a lunii decembrie, pentru calciu, de exemplu, vor fi permise opt menţiuni de sănătate, care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire şi la menţinerea sănătăţii sistemelor osoase, musculare, a dinţilor etc.; alte menţiuni, în afara celor acceptate, nu vor fi permise.

FIER ŞI FOSFOR Conform prevederilor Regulamentului 432/2012 de stabilire a unei liste de menţiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire şi la dezvoltarea şi sănătatea copiilor, pe etichetele produselor din carne sau peşte va fi făcută menţiunea că acestea contribuie la îmbunătăţirea absorbţiei fierului atunci când se consumă împreună cu alte alimente care conţin acest element. Menţiunea va putea fi utilizată doar pentru produsele alimentare care conţin cel puţin 50 de grame de carne sau peşte într-o singură porţie cuantificată. Pentru a putea fi înscrisă, menţiunea trebuie însoţită de o informare a consumatorului cu privire la faptul că efectul benefic se obţine în condiţiile unui consum de 50 de grame de carne sau peşte împreună cu unul sau mai multe alimente care conţin fier non-heminic. Fosforul contribuie la metabolismul energetic normal, la funcţionarea normală a membranelor celulare şi la menţinerea sănătăţii sistemului osos şi a dinţilor, menţiunea putând fi utilizată doar pentru produsele alimentare care sunt cel puţin o sursă a acestui element.

SELENIU De asemenea, produsele alimentare cu cel puţin o sursă de seleniu pot avea menţiunea potrivit căreia acest element contribuie la menţinerea sănătăţii părului şi a unghiilor, la funcţionarea normală a sistemului imunitar şi a glandei tiroide, contribuind totodată la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. O altă reglementare vizează gumă de mestecat fără zahăr, pe care va putea fi citită menţiunea că produsul contribuie la menţinerea mineralizării dinţilor şi la neutralizarea acizilor din placa dentară şi reducerea uscăciunii gurii.

NUCI Regulamentul UE face precizări legate şi de efectele vitaminelor C, toată gama de B-uri, D, E şi K, dar şi ale nucilor. Astfel, nucile contribuie la îmbunătăţrea elasticităţi vaselor de sânge. Menţiunea poate fi utilizată doar pentru produsele alimentare care asigură un aport zilnic de 30 de grame de nuci. Pentru a putea fi înscrisă, menţunea trebuie însoţită de o informare a consumatorului cu privire la faptul că efectul benefic se obţine în condiţiile unui consum zilnic de 30 de grame de nuci.

APĂ UE reglementează şi efectele benefice ale apei. Astfel, apa contribuie la menţinerea funcţilor fizice şi cognitive normale, dar şi la reglarea temperaturii corpului. Pentru a putea fi înscrisă, menţiunea trebuie însoţită de o informare a consumatorului cu privire la faptul că, pentru a se obţine efectele benefice, ar trebui să se consume cel puţin doi litri de apă pe zi, din toate sursele.

ZINC Zincul are peste 15 efecte benefice asupra organismului, care pot fi menţionate pe etichetele produselor alimentare ce îl conţin. Printre acestea se numără cele privind menţinerea vederii normale, protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ şi funcţionarea normală a sistemului imunitar, la procesul de diviziune celulară. La fibrele din secară, producătorii vor putea trece menţiunea \"contribuie la funcţionarea normală a intestinului\".

Potrivit Ministerului Sănătăţii, această măsură a fost luată la nivelul UE din nevoia de protejare a sănătăţii cetăţenilor. Regulamentul 432/2012 este afişat pe pagina oficială a MS, la rubrica Informaţii utile. Ministerul Sănătăţii va organiza, în perioada următoare, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii asociaţiilor din domeniu, în vederea discutării modalităţilor de implementare a regulamentului.



12