Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Constanţa continuă informarea consumatorilor şi în această săptămână. Cum până la sărbătoarea Buna Vestire mai sunt doar două zile, ocazie cu care se consumă peşte şi produse din peşte, comisarii CRPC vin cu o serie de recomandări la achiziţionarea peştelui şi a produselor din peşte. “Cumpăraţi peşte numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate; evitaţi să cumpăraţi peşte expus la vânzare în portbagajele maşinilor sau pe marginea drumurilor de persoane neautorizate şi asta pentru că acei comercianţi nu au posibilitatea să asigure condiţii optime de transport, depozitare şi comercializare, nu pot elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială”, recomandă comisarii CRPC. “Riscaţi astfel să achizitionaţi un produs neconform sau chiar nesigur, care poate să vă afecteze sănătatea”, atrage atenţia directorul coordonator al CRPC Constanţa, Mihai Petre. El mai recomandă verificarea stării ambalajelor în cazul produselor din peşte, dar şi a peştelui preambalat. Trebuie să se verifice, prin apreciere directă, proprietăţile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezenţa mucilagiilor etc.), culoare (culoare modificată), consistenţă, prezenţa corpurilor străine. De asemenea, trebuie verificată încadrarea în data limită de consum/data durabilităţii minimale declarată de producător. “Fiecare producător sau comerciant are obligaţia de a afişa pentru fiecare produs din peşte refrigerat data limită de consum. La cumpărarea produselor alimentare şi implicit a peştelui şi produselor din peşte, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs”, a mai spus Mihai Petre. Peştele refrigerat/congelat fiind un produs perisabil din punct de vedere microbiologic, după cumpărare trebuie transportat cât mai repede la domiciliu unde se va depozita la frigider/congelator. “Acordaţi atenţie deosebită preţului afişat, se va verifica concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonul de casă. Atenţionăm consumatorii că în cazul oricăror abateri, se pot adresa la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa în vederea formulării unei reclamaţii”, mai spune directorul.