Atenție la suplimentele alimentare!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenție la suplimentele alimentare!

Lifestyle 16 Octombrie 2015 / 13:58 1259 accesări

Un studiu federal publicat joi anunță că peste 20.000 de americani ajung anual la urgență, din cauza consumului de suplimente alimentare. Aproape o treime dintre acești pacienți (28%) sunt adulți tineri cu vârste între 20 și 34 de ani. Aproximativ 10% dintre cei care s-au prezentat la serviciile medicale de urgență au necesitat spitalizare, conform studiului efectuat de Food and Drug Administration (FDA) și Centers for Disease Control and Prevention (CDC). Cercetătorii au analizat statistici efectuate pe parcursul unui deceniu (2004-2013) în 63 de spitale reprezentative pentru SUA. Suplimentele pentru pierderea în greutate sau pentru oferirea unui surplus de energie au fost responsabile pentru 71,8% din urgențele medicale. Acești pacienți s-au plâns de simptome cardiovasculare, inclusiv palpitații, dureri în piept și accelerări ale ritmului cardiac (tahicardie). Potrivit studiului, persoanele între 20 - 34 de ani reprezintă 58% dintre aceste cazuri.

Acesta este primul studiu care dezvăluie un mare număr de probleme grave de sănătate legate de consumul de suplimente alimentare, o industrie care adună 32 de miliarde de dolari anual în SUA și care este supusă unei supravegheri sporite din partea autorităților federale și grupurilor de consumatori. Aceștia din urmă se așteaptă la reglementări mai stricte. Pe lângă problemele cardiovasculare, consumul acestor suplimente provoacă reacții alergice grave, vărsături și greață legate de compoziția lor foarte variată (vitamine, minerale, aminoacizi, produse pe bază de plante). Niciun supliment alimentar nu necesită aprobarea FDA pentru a fi comercializat în SUA, spre deosebire de medicamente. Cu toate acestea, unele conțin substanțe care au efecte periculoase puternice asupra organismului. Însă producătorii lor nu sunt obligați să aplice avertismente pe etichetele lipite pe cutiile suplimentelor alimentare. Potrivit unei legi din 1994, criticată de autoritățile de sănătate din SUA, suplimentele alimentare sunt considerate sigure până la proba contrarie. Studiul federal nu oferă nicio statistică cu privire la decesele care ar fi putut rezulta din consumul acestor produse, deoarece a urmărit numai vizitele la spital cauzate de consumul suplimentelor alimentare.

Citește și:

Fructe și legume bune pentru sănătatea ochilor!

Pericolul din suplimentele alimentare!

S-a găsit soluția pentru prevenirea unor maladii grave?

Cum faceți față nevoii de a mânca dulciuri?

Ouăle îi fac pe oameni să devină mai generoşi

Recomandări pe timp de ger



12