ATENȚIE, pacienți! Se întâmplă la Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ATENȚIE, pacienți! Se întâmplă la Constanța!

Sănătate 13 August 2018 / 09:26 2152 accesări

Conducerea Spitalulului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța informează pacienții că în zilele de 15, 16 și 17 august 2018, asistența medicală de urgență va fi asigurată de Unitatea Primiri Urgențe din cadrul SCJU. Potrivit legii, nu beneficiază de zile libere acei salariați din sistemul public în care activitatea nu poate fi întreruptă, avându-se în vedere specificul acesteia. Astfel, activitatea din UPU nu va fi afectată de minivacanța care urmează.
În intervalul 15-19 august, Ambulatoriul de Specialitate (Policlinica nr.1) nu va avea program cu publicul. Măsura respectă prevederile art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, dar și Hotărârea Guvernului nr. 595/07.08. 2018, potrivit căreia zilele de 16 si 17 august 2018 sunt zile libere(cu recuperare) pentru salariații din sectorul public. Programul cu pacienții, în Ambulatoriul de Specialitate, va fi reluat luni, 20 august 2018.
În același timp, conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța a luat măsurile necesare pentru asigurarea stocului de medicamente necesar acestei perioade.
"Facem apel la turiști dar și la constănțeni să fie prudenți în trafic, să evite expunerea excesivă la soare și să aibă o alimentație echilibrată, pentru a se bucura o minicavanță reușită", se arată într-un comunicat al SCJU.



12