Pentru executarea unor lucrări de remediere a unei avarii la magistrala de alimentare cu apă, cu diametrul de 1.200mm, în zona localității Castelu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei pe acest tronson luni, 11 aprilie 2016, în intervalul 07,00 – 21,00. Vor fi afectați toți consumatorii din localitatea Castelu și cartierul Partizanul.
Conducta cu diametrul de 1.200 mm, ce asigură alimentarea cu apă a localității Castelu, va fi înlocuită pe un segment de aproximativ 20 metri. Totodată, pentru sectorizarea sistemului în zonă, vor fi montate și două vane.
„Ne cerem scuze față de abonații afectați de această oprire de apă și îi asigurăm că echipele de intervenție ale contructorilor care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, transmit reprezentanții RAJA într-un comunicat.