Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui tronson, pe o lungime de 300 de metri, din conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 150 mm, de pe strada Canalului, din orașul Cernavodă, dar și pentru montarea unei vane în vederea sectorizării sistemului, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri - 10 aprilie 2019, în intervalul orar 05,00 – 16,00.
Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din Cartierul Columbia, dar și cei de pe străzile Canalului și Portului din localitatea Cernavodă.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei“, spun reprezentanții RAJA Constanța.