Pentru realizarea unor lucrări de înlocuire a unui segment din conducta de alimentare cu apă de pe Aleea Lalelelor din municipiul Constanța, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 16 februarie 2016, în intervalul 09,00 – 14,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul delimitat de străzile 1 Decembrie 1918 – Traian – Theodor Burada – IL Caragiale - 1 Decembrie 1918, precum și abonații alimentați prin punctele termice din zonă numerele 67, 74, 75 și 144.
„Ne cerem scuze față de constănțenii care vor suferi de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, transmit reprezentanții SC RAJA SA.