Pentru executarea lucrărilor de refacere a legăturilor dintre conducta nou montată, cu diametrul de 250 mm, cu magistrala de pe bd. Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, zona hotel Oxford, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea de apă în noaptea de miercuri, 5 iulie, de la oră 01,00, până la ora 5,00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Satul de Vacanță și Complexul Dobrogea.
Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.