Pentru executarea unor lucrări de deviere a conductei principale de alimentare cu apă de pe Aleea Universității din municipiul Constanța, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile marți, 13 martie 2018, în intervalul orar 09,00 – 13,00.
Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul cuprins între Strada Ametistului și Aleea Universității și cei din zona Campus a Universității Ovidius din Constanța.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.